Un urs a fost lovit marţi dimineaţă de o maşină care circula pe DN 11, animalul, grav rănit, fiind transportat într-o rezervaţie din judeţul Braşov, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna potrivit Agerpres.
"Un conducător auto, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, din direcţia Târgu Secuiesc către Braşov, a lovit frontal un animal sălbatic, respectiv un urs, care se afla pe partea carosabilă, pe sensul său de mers. În urma accidentului animalul a fost rănit, deplasându-se circa 200 de metri pe un teren agricol, unde a fost tranchilizat de către un medic veterinar, iar în urma examinării de către acesta s-a stabilit faptul că are ambele membre din faţă rupte. Animalul a fost transportat la o rezervaţie pentru urşi în vederea acordării de îngrijiri medicale", au precizat reprezentanţii IJP Covasna.
Urs lovit de maşină pe DN 11- Animalul a fost transportat într-o rezervaţie
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

766
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
766

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.075
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.075

4.042
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.042

5.498
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.498

1.887
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.887

3.753
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.753

2.422
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.422

2.490
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.490

3.033
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.033

2.258
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.258

213
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
213

1.916
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.916














Comentează