Un bărbat aflat în detenţie în Turcia pentru suspiciuni de spionaj în favoarea Emiratelor Arabe Unite (EAU) s-a sinucis în închisoare, a anunţat luni o sursă judiciară, confirmând informaţii apărute în presa turcă, informează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Acest bărbat, arestat la Istanbul alături de o altă persoană în urmă cu zece zile, era suspectat de anchetatorii turci de "spionaj politic şi militar". Autorităţile turce anchetau asupra unor eventuale legături între cei doi suspecţi şi uciderea, în octombrie, a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la Istanbul.
Ankara întreţine relaţii delicate cu Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, două ţări care un impus o blocadă economică Qatarului, un aliat apropiat al Turciei.
După uciderea lui Jamal Khashoggi, responsabili şi media turce l-au considerat implicat direct în asasinat pe puternicul prinţ moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, supranumit "MBS". Khashoggi, care colabora cu Washington Post şi al cărui corp nu a fost găsit nici la această oră, era un critic al lui "MBS". Acesta neagă orice implicare în crimă.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat în mai multe rânduri că nu va renunţa la ancheta privind uciderea lui Jamal Khashoggi, deplângând lipsa de cooperare a autorităţilor saudite
Unul dintre cei doi bărbaţi, arestați în Turcia pentru spionaj în favoarea Emiratelor Arabe, s-a sinucis
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

63
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
63

20
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
20

24
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
24

910
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
910

130
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
130

2.153
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.153

35
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
35

2.023
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.023

178
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
178

2.312
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.312

104
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
104

2.035
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.035

1.208
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.208
















Comentează