Un sfert dintre adulţii germani şi-au modificat obiceiurile alimentare în ceea ce priveşte consumul de ouă ca urmare a scandalului ouălor contaminate cu insecticidul fipronil, potrivit unui sondaj comandat de DPA.
Germania este una dintre cele 17 ţări în care au fost distribuite ouă contaminate cu acest insecticid, considerat nepotrivit consumului uman.
Fipronilul, substanţă utilizată în mod obişnuit în produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor şi căpuşelor, este interzis la tratarea animalelor destinate consumului uman, precum păsările.
Pe fondul scandalului, 16% dintre respondenţii din Germania au declarat că mănâncă mai puţine ouă, iar 10% au spus că le-au scos din alimentaţia zilnică, potrivit grupului de cercetare a pieţei YouGov. Totuşi, 65% dintre persoanele intervievate au declarat că nu sunt îngrijorate şi că vor continua să consume ouă ca şi până acum. De altfel, autorităţi din mai multe ţări europene au declarat că riscul intoxicaţiei la oameni este redus.
Sondajul YouGov a fost efectuat pe un eşantion de 2.050 de persoane cu vârste peste 18 ani şi a fost realizat online în zilele de 9 şi 10 august.
Unul din patru germani îşi revizuieşte consumul de ouă, după scandalul fipronilului (sondaj)
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

76
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
76

281
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
281

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

251
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
251

255
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
255

2.085
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.085

1.095
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.095

1.339
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.339

1.393
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.393

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.615
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.615

101
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
101

3.606
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.606

















Comentează