UniCredit Leasing lansează o nouă soluţie de finanţare în euro destinată achiziţiei prin leasing financiar a unor vehicule 100% electrice sau hibrid, oferind tuturor celor interesaţi beneficii de structură şi preţ, respectiv un avans de 5% din valoarea de achiziţie şi o dobândă variabilă compusă din Euribor la 3 luni plus o marjă promoţională începând de la 2,99%.
Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, perioada de finanţare în cadrul GoGreen poate varia de la un an la cinci ani, iar valoarea reziduală este de 1%. Pentru aceste achiziţii, clienţii pot beneficia, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, şi de avantajele disponibile prin Programele RABLA 2022 (Clasic şi Plus).
"GoGreen este o alternativă de finanţare aliniată strategiei noastre de a contribui la reducerea impactului emisiilor de CO2 şi are ca scop, prin structură şi preţ, încurajarea achiziţiei de autovehicule cu impact redus asupra mediului. Astfel, prin noul GoGreen susţinem creşterea segmentului maşinilor eco", a declarat Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing Corporation.
Sursa citată menţionează că, în prezent, în Uniunea Europeană piaţa maşinilor electrice şi hibrid este în plină ascensiune. Potrivit Financial Times, în decembrie 2021 au fost vândute 176.000 vehicule complet electrice în Europa Occidentală, un nivel record, şi cu peste 6% mai mare decât numărul vândut în decembrie 2020.
Conform Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile, europenii preferă maşinile electrice sau hibrid, Grecia deţinând recordul la achiziţiile unor astfel de autovehicule. România figurează şi ea în acest top, înregistrând anul trecut o creştere de peste 120% faţă de 2020 pentru autoturisme electrice, peste media Uniunii Europene. În 2021, piaţa de maşini electrice din România s-a dublat, ajungând la 15,5% din totalul vânzărilor de automobile noi, potrivit APIA.
"Potrivit informaţiilor publice, România are în plan ca până în 2025 să fie scoase din circulaţie nu mai puţin de 250.000 de vehicule mai vechi de 15 ani, în acest scop fiind adoptate şi programele Rabla 2022 (CLASIC ŞI PLUS). Prin GoGreen UniCredit Leasing îşi propune să contribuie la demersurile de stimulare a înnoirii parcului auto naţional şi de încurajare a achiziţiei şi utilizării autovehiculelor cu impact redus asupra mediului", se subliniază în comunicat.
UniCredit Leasing Corporation IFN S.A., instituţie financiară nebancară având ca obiect principal de activitate leasingul financiar, face parte din grupul financiar UniCredit Romania, alături de UniCredit Bank S.A şi UniCredit Consumer Financing IFN S.A, împreună oferind beneficiarilor lor o gamă completă de produse şi servicii financiare şi alte servicii auxiliare. Pe lângă entităţile menţionate anterior, grupul UniCredit este prezent în România şi prin următoarele entităţi nefinanciare: UniCredit Leasing Fleet Management S.R.L., care furnizează servicii de leasing operaţional, şi UniCredit Insurance Broker S.R.L., care deserveşte zona de servicii de intermediere în asigurări.
UniCredit Leasing lansează o nouă soluţie de finanţare în euro destinată achiziţiei prin leasing financiar a unor vehicule 100% electrice sau hibrid
București
3°C
Articole Similare

1.551
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.551

1.903
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.903

31
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
31

104
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
104

50
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
50

112
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
112

81
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
81

414
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
414

37
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
37

126
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
126

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29
















Comentează