Un turist chinez a murit după ce a fost atacat de un hipopotam pe malul lacului Naivasha, din Kenya, aflat la aproximativ 90 de kilometri nord-vest de capitala Nairobi, informează duminică Reuters, preluată de agerpres.
Bărbatul, care făcea fotografii pe malul lacului, a murit, iar un alt turist a supravieţuit atacului produs sâmbătă seară, conform Kenya Wildlife Service. Autorităţile kenyene caută hipopotamul care i-a atacat pe turişti.
Cotidianul kenyan The Star l-a citat în ediţia de duminică pe şeful Asociaţiei proprietarilor de bărci din Navaisha, care explica faptul că nivelul crescut al apelor lacului îi face pe hipopotami să se aventureze mai departe de luciul apei, intrând pe pământul fermelor şi hotelurilor din zonă în căutarea de iarbă pentru păscut.
După o perioadă de secetă extremă, anul trecut, Kenya a trecut prin câteva luni cu precipitaţii abundente în cursul acestui an, fapt care a provocat inundaţii în anumite zone, inclusiv în zona din jurul lacului Naivasha.
Turismul este una dintre principalele surse de valută pentru Kenya. Anul trecut, această ţară africană a fost vizitată de aproape 1,5 milioane de turişti.
Un turist chinez a murit în urma atacului unui hipopotam, în Kenia
București
-3°C
Articole Similare

507
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
507

1.705
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.705

658
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
658

96
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
96

572
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
572

2.279
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
2.279

78
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
78

1.062
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.062

647
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
647

1.802
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.802

32
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
32

671
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
671

530
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
530

















Comentează