Guvernul canadian a confirmat sâmbătă că un turist canadian este "reţinut" în Siria după ce, potrivit mass-media locale, a ajuns într-un sat situat în apropierea frontierei libaneze, în zone controlate de forţe ale regimului preşedintelui Bashar al-Assad, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Un cetăţean canadian este deţinut în Siria", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe canadian.
Potrivit media canadiene, Kristian Lee Baxter, 44 de ani, originar din provincia Columbia Britanică, nu a mai dat niciun semn de viaţă de la 1 decembrie.
Descris de rudele sale drept un "aventurier", el nu a mai dat nicio veste de la sosirea sa într-un sat sirian de unde provine cumnatul său şi care este situat în apropierea graniţei libaneze.
Diplomaţia canadiană a refuzat să dezvăluie alte detalii din motive de confidenţialitate. Din 2011, Ottawa îi sfătuieşte pe cetăţenii săi să evite orice călătorie în Siria din cauza conflictului din această ţară care s-a soldat cu peste 360.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate.
Un turist canadian a fost reținut în Siria, într-o zonă controlată de forțele guvernamentale
Explorează subiectul
Articole Similare

50
După cinci ore de discuții la Berlin, Zelenski pare decis să renunţe la aderarea Ucrainei la NATO. Ce garanții va primi la schimb
50

245
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Statele Unite și Ucraina, cinci ore de negocieri la Berlin
245

141
Cel puţin 21 de persoane au murit în inundaţii bruşte într-un oraş de pe coasta atlantică a Marocului
141

905
Parisul anulează sărbătorile de Anul Nou. În orașul iubirii nu se va sărbători Revelionul
905

1.652
FOTO Pamela Anderson, transformare surprinzătoare la 58 de ani: 'Frumusețea e subiectivă'
1.652

55
Stare de urgență în vestul Guatemalei după atacurile armate asupra poliției și armatei: Cinci persoane au murit
55

308
VIDEO Tragedie în Columbia: 12 persoane și-au pierdut viața după ce un autobuz școlar s-a prăbușit într-o prăpastie
308

3.793
Un nou scandal zguduie lumea concursurilor de frumusețe, după cazul Miss Mexic: Miss Finlanda, detronată după o postare rasistă
3.793

3.598
S-a aflat unde este cel mai înalt oraș din lume: Viața în acest ținut este aproape imposibilă
3.598

2.361
Viktor Orbán avertizează: Folosirea activelor rusești de către UE ar putea însemna intrarea în război
2.361

4.076
După patru decenii la aceeași firmă, a plecat în concediu și s-a trezit fără job: Nu după mult timp, a primit 50.000 de euro
4.076

115
Volodimir Zelenski a ajuns la Berlin. A fost primit de cancelarul german Friedrich Merz
115

2.932
Trump reacționează dur: Președintele promite o 'ripostă foarte serioasă' după atacul ISIS în Siria
2.932





















Comentează