Un tren cu zeci de copii şi adolescenţi la bord a căzut într-un râu în Austria, provocând rănirea a cel puţin zece persoane, chiar cu o zi înainte de începutul vacanţei şcolare, informează vineri dpa.
Potrivit Crucii Roşii, mai mult de zece persoane au fost rănite uşor în accidentul care a avut loc în provincia Salzburg.
Accidentul a survenit la puţin timp după orele 07:00 (05:00 GMT), lângă Kendlbruck.
Un vagon al unui tren regional a căzut aproximativ 4 metri peste terasamentul râului Mur şi s-a oprit în apele lui, potrivit postului public austriac ORF.
Potrivit serviciului pentru situaţii de urgenţă, şinele de tren erau acoperite cu rădăcini sau ceva similar după o furtună.
Majoritatea celor 50 de pasageri erau copii sau tineri, care se duceau în oraşul Tamsweg, importantă destinaţie pentru elevii din regiunile învecinate.
Un tren cu zeci de copii şi adolescenţi la bord a căzut într-un râu în Austria
București
5°C
Articole Similare

10
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
10

237
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
237

19
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
19

24
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
24

786
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
786

106
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
106

578
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
578

1.528
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.528

93
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
93

2.515
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.515

5.514
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
5.514

2.263
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.263

2.569
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.569
















Comentează