Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Ocnele Mari, care fiind băut şi fără permis de conducere a sustras un autoturism cu intenţia de se deplasa la Drăgăşani, a fost reţinut joi, la Băbeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, potrivit Agerpres.
Furtul autoturismului a fost sesizat joi, de către proprietară, iar poliţiştii au dat maşina în urmărire şi au reuşit să o oprească în trafic, la Băbeni.
Maşina a fost sustrasă din faţa unei locuinţe din Ocnele Mari.
"Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că fapta sesizată se confirmă, autoturismul fiind dat imediat în urmărire, în scurt timp acesta fiind descoperit şi oprit în trafic de poliţişti, pe raza oraşului Babeni. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din Ocnele Mari, căruia în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere", a precizat sursa citată.
Tânărul le-a spus poliţiştilor că a sustras maşina pentru a se deplasa la Drăgăşani.
El este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului, însă s-a împăcat cu proprietara maşinii şi i-a fost astfel înlăturată răspunderea pentru infracţiunea de furt în scop de folosinţă.
Un tânăr băut şi fără permis, care a furat un autoturism, reţinut de poliţiştii vâlceni
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.039
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.039

402
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
402

2.259
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
2.259

1.601
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
1.601

1.114
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.114

953
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
953

2.569
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.569

1.032
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.032

658
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
658

1.080
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.080

1.893
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.893

16
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
16

49
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
49















Comentează