Locuitorii satului Gabcikovo din sudul Slovaciei au votat prin referendum duminică împotriva primirii a 500 de imigranţi clandestini care ar trebui să ajungă acolo din Austria în virtutea unui acord între Bratislava şi Viena.
Aproximativ 97% dintre alegători au răspuns afirmativ la întrebarea "Sunteţi împotriva înfiinţării unei tabere provizorii de imigranţi în clădirea Universităţii tehnice slovace?", potrivit şefului comisiei electorale a referendumului Teodor Bodo.
Circa 2.600 de locuitori adulţi din Gabcikovo din 4.300 au participat la vot şi doar 102 dintre ei s-au pronunţat în favoarea primirii imigranţilor, potrivit lui Bodo, citat de AFP.
Autorităţile locale au organizat consultarea în urma unei petiţii semnate de 3.150 de locuitori din Gabcikovo.
Ministerul slovac de Interne a avertizat că rezultatul consultării nu este obligatoriu pentru el.
"Referendumul local este obligatoriu pentru comună, dar Ministerul de Interne, ca organ al statului, nu este obligat să acţioneze în conformitate cu aceste rezultate", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Michaela Paulenova.
Slovacia s-a angajat să găzduiască 500 de imigranţi care au depus cerere de azil în Austria, în termenii unui acord bilateral încheiat la 21 iulie la Viena şi destinat să reducă presiunea asupra capacităţii de primire din ţara vecină.
În virtutea acestui acord, salutat ca "un mare semn de solidaritate din partea Slovaciei" de ministrul austriac de interne Johanna Mikl-Leitner, Slovacia va plăti cheltuielile de cazare şi hrana imigranţilor, în timp ce Austria îşi asumă costurile cu personalul.
Omologul slovac al dnei Mikl-Leitner, Robert Kalinak a justificat gestul Bratislavei prin dorinţa de "a plăti datoriile" faţă de Austria vecină după ce Viena a găzduit refugiaţi în timpul Cortinei de Fier şi a sprijinit aderarea ţării la UE şi spaţiul Schengen.
"Totul este acum gata pentru a primi la Gabcikovo imigranţii din Austria", a mai declarat dna Paulenova.
Dar data sosirii lor nu este încă cunoscută, a adăugat ea.AGERPRES
Un sat din Slovacia se opune prin referendum primirii imigranţilor clandestini
București
12°C
Articole Similare

752
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
752

41
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
41

825
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
825

1.419
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.419

5.254
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
5.254

11.236
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
11.236

4.978
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.978

4.471
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.471

1.794
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.794

12.004
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
12.004

4.180
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.180

5.412
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.412

4.703
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.703

















Comentează