Oameni noi, metehne vechi: primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, a participat, luni, la deschiderea anului şcolar la două instituţii de învăţământ, unde a anunţat investiţii în perioada următoare, una dintre şcoli fiind Colegiul Naţional ''Andrei Şaguna'', pe care l-a absolvit în urmă cu două decenii. La fel a procedat și viceprimarul Boghiu, coleg în USR PLUS cu primarul. În schimb, primarul independent al municipiului Făgăraș a refuzat să transforme prima zi de școală într-un spectacol politic.
În discursul său, edilul a subliniat acest lucru, adăugând că este "foarte mândru" că este ''şagunist''.
"Cred că toţi şaguniştii simt mândria aceasta, atât în anii de şcoală, cât şi după: ajungem să ne definim prin apartenenţa la comunitatea şaguniştilor. Pentru voi, şaguniştii de astăzi, am şi veşti bune din partea Municipalităţii: Colegiul 'Andrei Şaguna', împreună cu alte 5 investiţii, va primi finanţare şi asistenţă tehnică din partea Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru renovarea şi eficientizarea energetică a clădirii. Este o clădire monument, este o clădire cu care ne mândrim, o clădire care este a comunităţii şi a venit din năzuinţa comunităţii şi faţă de care trebuie să arătăm responsabilitate şi respect, inclusiv prin felul în care o întreţinem", a afirmat Coliban, potrivit Agerpres.
Primarul Braşovului a participat şi la deschiderea anului şcolar la o şcoală gimnazială.
"Am vrut să vin într-una dintre cele mai mari şcoli din Braşov şi într-o şcoală în care vrem să facem investiţii în perioada următoare, pentru că urmează extinderea cu un nou corp de clădire de zece clase. Am vrut să dau această veste şi să-mi iau acest angajament în faţa copiilor, în faţa părinţilor, în faţa cadrelor didactice. (...) Mă simt precum elevii de la clasa pregătitoare, deşi au trecut 35 de ani de când păşeam pentru prima dată pe sub acest pod de flori pe care îl vedem şi acum", a precizat primarul, la Şcoala Gimnazială nr. 30.
Viceprimarul USR PLUS Flavia Boghiu a fost prezentă la Colegiul Naţional Unirea - unde, începând din acest an, se va da în folosinţă corpul care a fost în renovare în ultimii 4 ani, astfel că elevii vor putea, din nou, învăţa într-un singur schimb - şi la Liceul de Artă.
Viceprimarul Sebastian Rusu a participat la festivităţile de la Şcoala Gimnazială nr. 2, CN Ioan Meşotă şi Şcoala Gimnazială nr 19.
Alături de edili, şi consilieri locali au fost prezenţi la festivităţile de început de an la unităţile de învăţământ unde sunt membri în consiliul de administraţie.
Atât primarul, cât şi viceprimarii le-au reamintit părinţilor că fiecare şcoală are la dispoziţie fondurile necesare pentru achiziţia de consumabile, iar acolo unde nu ajung, Municipalitatea le va suplimenta, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să strângă bani pentru şerveţele, cretă, dezinfectant sau săpun.
Totodată, ei au anunţat creşterea - de la 5 la 12 - a numărului de rute pe care vor circula autobuzele şcolare.
Pe de altă parte, în judeţul Braşov există şi primari care nu au participat la festivităţile de deschidere a anului şcolar, unul dintre aceştia fiind edilul municipiului Făgăraş.
"Nu am fost prezent astăzi la deschiderea noului an şcolar. Voi mai participa la astfel de evenimente doar în calitate de părinte, când va fi posibil. Consider că unui copil îi sunt mai utile sfaturile şi sprijinul părinţilor şi profesorilor. Cred că munca este cel mai adecvat mod prin care noi, cei din administraţia publică, ne putem prezenta în faţa elevilor, părinţilor şi profesorilor. Primăria Făgăraş se concentrează în continuare pe realizarea şi implementarea proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale", a scris luni, pe Facebook, primarul independent Gheorghe Sucaciu.
Un primar de municipiu a refuzat să țină discursuri politice în școli: 'Munca este cel mai adecvat mod prin care ne putem prezenta în faţa elevilor'
Explorează subiectul
Articole Similare

1.869
Crin Antonescu, atac furtunos la adresa lui Nicușor Dan: 'Totul e la nivel de caricatură. România a fost pusă pe pauză'
1.869

1.452
Ce se întâmplă cu TAROM? Vicepremierul Oana Gheorghiu rupe tăcerea despre viitorul companiei: 'Vom lua o decizie care va urmări interesul României'
1.452

1.786
'Dictatură economică ambalată în discurs social' - Florin Cîțu critică guvernul și avertizează că România riscă să alunece spre comunism
1.786

2.881
PNL avertizează: PSD riscă să împingă România spre un guvern cu AUR. Fenechiu și Bolojan trag semnalul de alarmă
2.881

4.256
Oana Gheorghiu: Avem jalon PNRR până pe 31 august, restructurare pentru cel puțin trei companii de stat. Statul trebuie scos din management
4.256

4.578
SGG-ul PSD intră la rupere și îl avertizează pe Ilie Bolojan: 'Pachetul de relansare economică nu este negociabil / Guvernăm sau...?'
4.578

50
Sondaj INSCOP. 39% dintre români consideră că Uniunea Europeană limitează suveranitatea
50

4.057
Anca Alexandrescu încinge războiul suveraniștilor: 'Călin Georgescu are nevoie de noi toți. Trebuie să ținem flacăra vie!'
4.057

4.025
Adrian Câciu îi răspunde ministrului Pîslaru după cuvintele tăioase la adresa sa și a PSD. „Luați un pix și notați: 10,4 miliarde euro - Câciu. 2,5 miliarde euro - Pâslaru
4.025

137
Oana Țoiu: Davos nu a fost pe agenda președinților României. Președintele este cât se poate de prezent
137

5.988
Guvernul publică cifrele, după toate tăierile și măsurile fiscale adoptate de Ilie Bolojan: Deficitul scade și cresc veniturile
5.988

3.135
Ministrul Agriculturii s-a dus la Bruxelles și a bătut cu pumnul în masă: Trei solicitări pentru fermierii români
3.135

2.675
România, în așteptarea verdictului Fitch. Alexandru Nazare: 'Dialogul a confirmat încrederea investitorilor'
2.675

















Comentează