Un planetariu va fi construit cu fonduri europene la Odobeşti, proiectul aflându-se în acest moment în faza de licitaţie, după ce primăria a fost nevoită să actualizeze valorile din cauza scumpirilor din ultima perioadă la materialele de construcţii, conform Agerpres.
"Din cauza pandemiei şi a războiului, preţurile la materialele de construcţii şi dotări au explodat şi nu ne mai încadrăm în prevederile care au fost făcute la proiectul depus în anul 2018 spre finanţare, şi ulterior, în 2019, începerea şi aprobarea finanţării de către Uniunea Europeană. Ceea ce era în 2019 nu se mai regăseşte în anul 2022 şi am fost nevoiţi să reluăm toată procedura de la început, cu actualizarea preţurilor devizelor şi tot ceea ce înseamnă documentaţie pentru a putea scoate la licitaţie acest proiect. Am avut o situaţie similară la Observator, acolo unde s-a scos la licitaţie de trei ori acesta obiectiv şi nu s-a prezentat absolut nimeni pentru că nu se mai încadrau în sumele pentru realizarea obiectivului. La momentul de faţă terminăm aceste proceduri, am început să facem autorizaţiile de construcţie, avem toate avizele de la mediu şi de la toţi furnizorii de utilităţi publice şi vom putea face predarea amplasamentului către viitorul constructor care îşi va adjudeca licitaţia. Suntem pregătiţi, este o chestiune doar de procedură pentru a face acest proiect funcţional, pentru a pune Odobeştiul pe harta turistică a oraşelor din România în care se petrece ceva", a declarat, pentru AGERPRES, primarul oraşului Odobeşti, Daniel Nicolaş.
Planetariul ce va fi construit la Odobeşti face parte dintr-un proiect mai amplu al autorităţilor de a pune oraşul pe harta turistică a judeţului.
"Proiectul care prevede construirea unui planetariu în oraşul Odobeşti este un proiect integrat care cuprinde construcţia planetariului, partea de refacere a drumurilor care duc până la zona agrement şi petrecere a timpului liber, pe care o vom înfiinţa pe malul Milcovului. Partea de drumuri şi partea de plajă şi zonă de petrecere a timpului liber sunt deja în diverse faze de implementare. La drumuri s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, iar la partea de plajă suntem la licitaţie şi se pare că vom avea o adjudecare a lucrărilor", a precizat Nicolaş.
Edilul spune că planetariul va fi unic în România. Construcţia, care va avea 250 de locuri, va fi concepută sub forma unei săli de spectacol, cu un plafon stil cupolă, pe care vor putea fi proiectate imagini realiste ale cerului pe timp de noapte şi va putea fi folosită pentru evenimente culturale şi educative de către cei care îşi doresc o experienţă de neuitat.
Un planetariu va fi construit cu fonduri europene la Odobeşti
Explorează subiectul
Articole Similare

133
VIDEO S-a inventat umbrela 'zburătoare' care te urmărește singură: Un an de muncă pentru gadgetul controlat prin dronă
133

850
Motivele pentru care românii se întorc acasă din Marea Britanie. S-a terminat cu 'în străinătate e mai bine'?
850

26
Sunt amintirile noastre reale? Un nou studiu readuce în discuție paradoxul creierului Boltzmann
26

1.494
Zodia pentru care urmează 13 zile cu adevărat magice: multe vise vor începe să se materializeze până pe data de 9 februarie
1.494

384
Ministrul Finanţelor vorbește despre modul în care vor fi distribuiţi banii din bugetul de stat
384

1.144
Țara care a pus ochii pe oile din România: Va importa în următoarea perioadă un număr impresionant de ovine
1.144

362
'Nu se pune problema să ai un premier cu rezultate şi acel premier să fie pus în pericol' - ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare
362

38
Traficul rutier pe DJ 188, în zona podului peste râul Vişeu, a fost închis după ce o grindă a podului a cedat
38

396
Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2026. Gemenii iau o decizie importantă. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
396

1.428
Ați văzut bilele portocalii, galbene sau albe de pe liniile electrice? Puțini știu la ce folosesc
1.428

32
Incendiu în anexele unui restaurant din Tulcea: pompierii au intervenit de urgență
32

65
O femeie a căzut în lacul din zona Insulei de Agrement din Bacău, după ce s-ar fi spart gheaţa sub ea
65

91
Bărbaţi care participau la o partidă de vânătoare, prinşi de poliţişti sub influenţa băuturilor alcoolice
91

















Comentează