Un număr de 14 cluburi sportive din municipiul Constanţa au fost finanţate de administraţia locală cu peste 21 milioane de lei, proiectele de hotărâre în acest sens fiind aprobate, miercuri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal.
Potrivit primarului Constanţei, Decebal Făgădău, proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei au vizat "funcţionarea sportului constănţean", mai ales în condiţiile în care municipalitatea investeşte în construirea unei săli polivalente.
Consilierii locali PNL au votat împotriva respectivelor proiecte, primarul Constanţei catalogând drept "sabotaj" gestul acestora.
Referitor la acuzaţiile liberalilor că municipalitatea finanţează cluburi private, Făgădău a menţionat că "preşedinţii de cluburi vor avea un venit net decontat de primărie de maximum patru salarii minime pe economie".
Finanţare de la bugetul local pentru activităţi sportive au primit cluburi de handbal, fotbal, baschet, volei, rugby, tenis de masă.
Potrivit liberalilor constănţeni, cu banii pe care primarul Constanţei îi dă unor cluburi private ar putea fi construite diverse obiective în oraş.
"Decebal Făgădău îşi bate joc din nou de constănţeni după ce insistă să dea unor cluburi şi asociaţii sportive din municipiu aproape cinci milioane de euro. Nu construieşte un spital, nu amenajează cinci parcuri, nu construieşte zece parcări, dar vrea să dea banii cu care s-ar putea face aceste obiective unor cluburi private. Poate ne spune şi nouă primarul Constanţei ce interes are să dea aceşti bani unor entităţi private în loc să ia lista cu zecile de promisiuni de la începutul mandatului său şi să înceapă să realizeze din ele", a transmis PNL Constanţa printr-un comunicat de presă.
Conform unui comunicat de presă transmis de PSD Constanţa, liberalii au votat în şedinţa CLM împotriva tuturor sporturilor practicate în municipiu.
"Astăzi, liberalii au votat împotriva tuturor sporturilor din Constanţa. Au venit cu zero proiecte în ceea ce priveşte susţinerea sportului constănţean, atât în ceea ce priveşte sportul de masă, cât şi pe cel de performanţă", a declarat preşedintele organizaţiei municipale PSD Constanţa, Decebal Făgădău, citat în comunicat.
Potrivit sursei citate, în şedinţa de Consiliu Local Municipal de miercuri au fost supuse la vot proiectele de hotărâre privind alocarea unor sume pentru finanţarea activităţii sportive a 14 cluburi constănţene, proiecte care au trecut cu voturile PSD şi PMP.
Un număr de 14 cluburi sportive din municipiul Constanţa au fost finanţate de administraţia locală cu peste 21 milioane de lei
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Bernadette Szocs și Eduard Ionescu revin în concurs la Singapore Smash
1

3
România, locul 24 la schi fond, echipe stilul liber. Klaebo a câştigat al zecelea aur olimpic la schi fond, un record
3

18
Jucător din NBA, reţinut la aeroportul din Bahamas, fiind suspectat de posesie de marijuana
18

30
Jaqueline Cristian, eliminată de a șaptea jucătoare a lumii în optimile turneului de la Dubai
30

278
Florin Prunea, replică tăioasă la adresa lui Mihai Stoica: Păcăliciule, agariciule!
278

118
Căpitanul echipei franceze Annecy a murit într-o avalanşă în Italia
118

105
Mourinho reacţionează după scandalul de la meciul cu Real Madrid: Benfica nu este un club rasist
105

135
Mihai Tentea, reacție după performanța de la Jocurile Olimpice la bob: Rezultat extraordinar
135

28
Manny Pacquiao va boxa cu Provodnikov în aprilie la Las Vegas
28

179
Cristi Chivu i-a cerut scuze la conferința de presă: 'Eu am spus ce am văzut'
179

23
Finală sold-out în Cupa României la baschet. CSM Oradea și U-BT Cluj, a 5-a oară în ultimul act
23

2.941
Interzis de CIO, răsplătit ca un „rege”: miliardarul Ahmetov îi dă 200.000 € sportivului ucrainean exclus din competiție
2.941

66
Fotbaliștii de la Benfica Lisabona neagă insultele rasiste la adresa lui Vinicius Jr. Meciul a fost oprit aproape zece minute
66

















Comentează