Un nou loc de joacă se construieşte în România în fiecare zi însă numai puţin peste jumătate dintre locurile de joacă construite sunt în spaţii publice în care copiii pot avea acces neîngrădit, arată o analiză a unei companii care monitorizează piaţa de construcţii şi proiectele de investiţii, potrivit Agerpres.
Timiş (35), Cluj (33) şi Sibiu (28) sunt judeţele în care se construiesc cele mai multe locuri de joacă. Cu 27 de locuri de joacă, Bucureştiul este urmat de judeţele Bihor (cu 26 de locuri de joacă noi) şi Constanţa (25 locuri de joacă), potrivit analizei IBC Focus care a monitorizat în ultimul an (mai 2021 - mai 2022), prin platforma Victa.ro, 628 de şantiere şi proiecte ce reprezintă şi construirea de locuri de joacă.
"Monitorizăm şantierele de pe întreg teritoriul ţării şi este important să vedem care sunt cei mai activi dezvoltatori de proiecte de locuri de joacă. Vestea bună este că majoritatea proiectelor sunt noi - 360, la nivel naţional. Practic, putem spune că în fiecare zi în România se construieşte un nou loc de joacă. Un sfert dintre proiectele monitorizate sunt locuri de joacă existente care se află în modernizare în prezent", a declarat Andrei Spătaru, CEO al companiei IBC Focus.
Analiza IBC Focus nu a luat în calcul achiziţiile directe făcute de diverse autorităţi pentru echipamente de locuri de joacă. Conform SEAP, în ultimele 12 luni au fost identificate circa 100 de astfel de achiziţii, iar valoric nu sunt reprezentative.
Statul este cel mai mare şi important investitor în crearea de locuri de joacă pentru copii în condiţiile în care peste 80% din locurile de joacă monitorizate sunt cu finanţare de la stat. Pe de altă parte, aproape jumătate (45%) dintre locurile de joacă anunţate sunt create în cadrul grădiniţelor, şcolilor şi creşelor. În general, aceste locuri de joacă nu sunt deschise publicului larg. În prezent, există în lucru un proiect legislativ care îşi propune să permită folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program, subliniază sursa citată.
"De asemenea, sectorul privat contribuie la realizarea de locuri de joacă, dar investiţiile sunt reduse (de exemplu, în cazul ansamblurilor imobiliare care uneori sunt obligate să creeze spaţii de joacă, puţini sunt aceia care investesc în calitate.) Mai mult, spaţiile nu sunt întreţinute corespunzător pentru că puţine ansambluri mai investesc ulterior în întreţinerea locurilor de joacă. Tot în zona privată mai sunt hotelurile şi pensiunile, care creează spaţii mici de joacă pentru a atrage familii - dar nici aici investiţiile nu sunt semnificative. Deşi nu sunt numeroase, cele mai moderne investiţii în locuri de joacă sunt realizate de către investitori privaţi, marea majoritate fiind dezvoltate ca businessuri antreprenoriale noi. Aceste investiţii pot fi remarcate de obicei în marile centre comerciale (mall-uri) sau în spaţii tematice dedicate", se arată în analiza de specialitate.
Locurile de joacă nu sunt dotate, decât în mică măsură, cu echipamente de joacă destinate copiilor cu dizabilităţi, estimările indicând faptul că doar 5-7% dintre spaţiile de joacă create în România au astfel de echipamente, potrivit lui Andrei Spătaru.
IBC Focus este o companie care monitorizează piaţa de construcţii şi proiectele de investiţii din România, cu o experienţă de peste 15 ani în domeniu. Anual, pe platforma victa.ro sunt monitorizate şi actualizate constant peste 35.000 de şantiere şi proiecte de construcţii, atât din sectorul privat cât şi din cel public.
Un nou loc de joacă se construieşte în fiecare zi în România - Jumătate dintre spaţii sunt în locuri publice (analiză)
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.551
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.551

1.903
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.903

31
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
31

104
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
104

50
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
50

112
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
112

81
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
81

414
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
414

37
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
37

126
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
126

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29
















Comentează