Kievul ar trebui 'ars cu napalm' pentru salvarea ruşilor din Donbas (estul Ucrainei), a declarat Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, ultranaţionalist), într-o intervenţie în direct la postul de televiziune rus NTV, potrivit publicaţiei poloneze Rzeczpospolita, citată de săptămânalul ucrainean Zerkalo nedeli.
'Dacă în Donbas ar trăi finlandezi, polonezi sau baltici, aş spune că aceştia ar trebui bătuţi, strangulaţi, distruşi. Vorbesc sincer. Dar în Donbas trăiesc ruşi. Astfel, de la distanţă, din Doneţk, Kievul ar trebui distrus, ars cu napalm. Pentru că se duce un război împotriva ruşilor', a afirmat vicepreşedintele Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus).
El a adăugat, potrivit Rzeczpospolita, că ucrainenii bombardează, în prezent Donbasul, iar apoi ar putea declanşa o ofensivă împotriva Belgorodului sau chiar a Moscovei.
'Pentru a nu se ajunge la o astfel de situaţie, trebuie distrusă întreaga infrastructură din Kiev, toate clădirile administrative. Populaţia civilă nu va fi afectată în acest caz, nimeni nu se va atinge de vreun civil', a spus liderul LDPR, unul din principalii propagandişti ai Kremlinului.
În opinia sa, războiul actual din Ucraina nu ar fi existat dacă iarna trecută Rusia ar fi intervenit şi l-ar fi ajutat pe preşedintele de atunci Viktor Ianukovici în suprimarea revoltei din Maidan (Piaţa Independenţei) din centrul Kievului.
În septembrie, Jirinovski, unul din cei mai vocali naţionalişti ruşi, ameninţase Polonia cu un război şi cerea ca această ţară să părăsească Uniunea Europeană şi să declare limba rusă a doua limbă în stat. Recent, facţiunea sa din Duma de Stat a propus ca Moscova să ceară despăgubiri Germaniei pentru daunele provocate în cel de-al Doilea Război Mondial. Anul trecut, controversatul politician afirma că Polonia şi ţările baltice ar trebui 'şterse de pe faţa pământului'. Din cauza acestor declaraţii scandaloase, ambasadorul Rusiei la Varşovia a fost convocat în repetate rânduri la Ministerul polonez de Externe.AGERPRES
Un lider rus vrea ”incendierea cu napalm a Kievului”
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

2.329
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
2.329

947
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
947

2.286
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.286

2.642
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.642

107
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
107

2.629
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.629

67
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
67

58
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
58

3.096
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.096

83
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
83

83
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
83

1.923
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.923

4.905
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.905
















Comentează