Jurnalistul polonez Robert Bociaga, care lucra în Myanmar pentru dpa, a fost eliberat de forţele de securitate după aproape două săptămâni de detenţie, anunţă agenţia respectivă, notează Agerpres.
Bociaga a plecat joi cu un avion de la Yangon, cel mai mare oraş al ţării, către Polonia, unde urmează să ajungă vineri, după mai multe escale.
Jurnalistul în vârstă de 30 de ani a fost arestat de armată în 11 martie, la Taunggyi, capitala statului Shan, de unde relata despre protestele împotriva militarilor care au preluat puterea printr-o lovitură de stat la începutul lui februarie.
"Suntem foarte uşuraţi că Robert Bociaga este liber şi va fi în curând alături de familie", a declarat redactorul-şef al dpa, Sven Goesmann. El a avertizat că situaţia din Myanmar este în continuare periculoasă pentru presă şi pentru întreaga populaţie. "Facem apel la guvernul de tranziţie să respecte libertatea presei şi drepturile omului. Lumea şi dpa vor continua să urmărească îndeaproape ce se întâmplă în Myanmar", a adăugat şeful agenţiei.
Cazul a atras atenţia în întreaga lume. Reporteri Fără Frontiere a fost una din organizaţiile care au cerut eliberarea imediată a lui Bociaga şi a altor lucrători din presă arestaţi în Myanmar. Ambasada germană de la Yangon, care reprezintă şi interesele cetăţenilor polonezi, a cerut acces imediat la jurnalist şi informaţii despre motivul arestării.
Armata şi poliţia din Myanmar acţionează tot mai dur nu doar împotriva demonstranţilor, ci şi a politicienilor, activiştilor şi jurnaliştilor.
Joi au avut loc mai multe manifestaţii de protest, urmate de intervenţii ale poliţiei, în mai multe oraşe, inclusiv metropola comercială Yangon, Mandalay, Pathien şi Monywa. Presa locală a relatat despre victime - morţi şi răniţi.
Lin Lin Thaw, un protestatar în vârstă de 32 de ani, a declarat agenţiei dpa: "Avem speranţe mari pentru ţara noastră. Deşi au ucis oameni (...) poporul continuă să lupte împotriva lor".
Organizaţia pentru sprijinirea deţinuţilor AAPP estimează că până acum puciştii din Myanmar au arestat peste 2900 de oameni şi au ucis cel puţin 280. Străinii au fost însă consideraţi în relativă siguranţă. Miercuri au fost eliberaţi circa 600 de deţinuţi, majoritatea studenţi.
Un jurnalist polonez reținut în Myanmar, fost eliberat
București
6°C
Articole Similare

230
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
230

1.739
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
1.739

1.317
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.317

49
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
49

38
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
38

1.012
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.012

49
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
49

2.718
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.718

55
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
55

2.376
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.376

41
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
41

96
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
96

55
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
55

















Comentează