Un înalt diplomat american a făcut sâmbătă o vizită în zonele sub controlul kurzilor sirieni, în contextul în care această minoritate s-a angajat în negocieri cu regimul de la Damasc pentru a încerca să stabilească viitorul regiunilor lor semiautonome, relatează AFP.
"Suntem dispuşi să rămânem, aşa cum a spus clar şi preşedintele (Donald Trump), pentru a asigura înfrângerea durabilă a (grupări jihadiste) Stat Islamic (SI). Rămânem concentraţi asupra retragerii forţelor iraniene, dar şi a aliaţilor acestora", a declarat presei William Roebuck, la Al-Shaddadah, în provincia Al-Hasaka (nord-est).
Washingtonul, care susţine Forţele Democratice Siriene (FDS) - coaliţie arabo-kurdă care combate jihadiştii în Siria -, a criticat în repetate rânduri implicarea Teheranului, ca şi a mişcării libaneze Hezbollah, în conflictul sirian alături de regim.
Sprijinit militar de Rusia, regimul lui Bashar al-Assad a obţinut o serie de victorii în faţa rebelilor şi jihadiştilor, preluând controlul asupra a două treimi din ţara devastată de război din 2011.
Potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), în regiunea Deir Ezzor (est) regimul a reuşit să elibereze vaste teritorii în special cu ajutorul forţelor iraniene şi miliţiilor şiite.
Unele sectoare din această provincie rămân însă controlate de FDS care luptă să cucerească ultimele puncte de rezistenţă ale SI.
William Roebuck se va deplasa în zilele următoare în regiunea Deir Ezzor, a anunţat serviciul de presă al FDS.
Vizita diplomatului american, care a şi mers la Kobane şi Manbij (nord), are loc în timp ce kurzii au lansat negocieri neaşteptate cu puterea de la Damasc pentru a stabili soarta teritoriilor semi-autonome unde şi-au instalat propria administraţie.
Responsabili kurzi au avertizat că aceste discuţii riscă să fie lungi şi dificile, notează AFP.
Un înalt diplomat american îi vizitează pe kurzii sirieni
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială în China
0

1.010
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.010

42
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
42

2.031
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.031

79
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
79

1.454
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.454

4.175
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.175

2.028
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.028

79
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
79

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.318
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.318

63
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
63

3.418
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.418

















Comentează