Un hoţ care a furat un set Fabergé, în valoare de 2,2 milioane de lire sterline, condamnat la închisoare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-04-2026 18:50

Article thumbnail

Sursă foto: New Zeeland Police

Un hoţ "oportunist" care a furat din faţa unui bar din centrul Londrei o geantă de mână în care se aflau un ceas şi un ou Fabergé împodobit cu smaralde, în valoare de până la 2,2 milioane de lire sterline (2,5 milioane de euro), a fost condamnat la peste doi ani de închisoare, informează joi BBC, potrivit Agerpres.

Enzo Conticello, în vârstă de 29 de ani, i-a furat poşeta lui Rosie Dowson, pe care aceasta o lăsase pe pavaj, între picioarele sale, în timp ce fuma în faţa barului "Dog and Duck" din cartierul Soho, pe 7 noiembrie 2024.

Obiectele Fabergé se aflau în poşeta ei după ce le luase pentru a le expune la un eveniment organizat de compania pentru care lucra, puţin mai devreme în acea seară. Obiectele nu au fost încă recuperate.

Enzo Conticello - cunoscut şi sub numele de Hakin Boudjenoune - a fost condamnat de Curtea Coroanei din Southwark după ce a pledat vinovat la trei acuzaţii de fraudă prin declaraţii false şi la o acuzaţie de furt, în cadrul unei audieri anterioare.

Instanţa a aflat că Enzo Concicello se afla în căutarea unor "bani uşor de obţinut" şi că el a predat apoi altor persoane acea geantă, în care se mai aflau un laptop şi cărţi de credit, pentru a cumpăra droguri.

El a fost asociat cu furtul poşetei după ce a încercat să utilizeze cardurile bancare ale lui Rosie Dawson într-un magazin din apropiere, la doar câteva minute după comiterea infracţiunii.

Asiguratorii au plătit 106.700 de lire sterline pentru pierderea suferită de angajatorii lui Rosie Dawson, Craft Irish Whiskey Company, însă procurorul Julian Winship a declarat că în lume există doar şapte astfel de seturi Fabergé - conţinând un ou decorat cu pietre preţioase, un ceas, o sticlă de whisky, trabucuri şi o cutie pentru trabucuri.

Avocata lui Enzo Conticello, Katie Porter-Windley, a declarat că acesta a lucrat anterior ca bucătar, dar şi-a pierdut locul de muncă în timpul pandemiei de COVID-19 şi a căzut pradă dependenţei de cocaină.

"În noaptea respectivă, a profitat de o ocazie care i s-a ivit şi regretă sincer comportamentul său", a declarat ea.

Conticello a fost arestat pentru alte furturi în Belfast în noiembrie 2025, la mai mult de un an după furtul poşetei, şi a fost asociat abia după acea arestare cu infracţiunea pe care o comisese în 2024.

Avocata Katie Porter-Windley a declarat în faţa instanţei că Enzo Conticello nu şi-a dat seama cât de valoroase erau obiectele pe care le-a furat în acea seară.

Atunci când judecătoarea Kate Livesey a spus că oul avea totuşi "un aspect destul de extraordinar", avocata Porter-Windley a răspuns că obiectul era "atât de extraordinar încât, la prima vedere, el nu ar fi putut şti dacă avea sau nu o valoare mare".

Condamnându-l la o pedeapsă de doi ani şi trei luni de închisoare, judecătoarea Kate Livesey a afirmat că furtul "oportunist" a provocat "neplăceri şi stres" pentru Rosie Dawson şi pentru compania sa.

Poliţia continuă să caute oul şi ceasul din acel set Fabergé.

Detectivul Arben Morina, care conduce ancheta, a declarat: "Conticello nu s-a gândit deloc că ar fi ceva greşit să se servească din bunurile altcuiva, iar acum se confruntă cu o pedeapsă cu închisoarea ca urmare a lăcomiei sale".

Potrivit cotidianului The Guardian, Enzo Conticello va ispăşi cel mai probabil jumătate din pedeapsa de doi ani şi trei luni de închisoare înainte de a putea fi eliberat condiţionat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri