SUA iau în calcul retragerea din NATO
Mihai Fifor spune că, dacă până mai ieri părea de neconceput, Donald Trump a spus clar în interviul acordat The Telegraph că „Statele Unite iau în calcul retragerea din NATO”.
„Nu ca exercițiu retoric, așa cum eram obișnuiți încă din primul mandat al președintelui Trump, nu ca presiune de negociere, ci ca opțiune strategică „beyond reconsideration”. Iar declarațiile lui Marco Rubio, care vorbește despre necesitatea „reexaminării” relației după conflictul din Iran, confirmă că nu asistăm la o simplă ieșire de moment, ci la o repoziționare profundă a Washingtonului. Contextul este esențial. Avem un conflict deschis în zona Golfului, cu mize energetice globale, cu presiune pe Strâmtoarea Hormuz și cu o Europă care a refuzat să intre într-o logică de escaladare militară directă. În acest context, administrația americană transmite un mesaj brutal: solidaritatea aliată nu mai este necondiționată. Dacă NATO nu răspunde reflex la solicitările Washingtonului, fără respectarea Tratatului, atunci însăși utilitatea Alianței este pusă sub semnul întrebării”, analizează fostul ministru al Apărării.
Structura NATO începe să se rupă, sub presiunea intereselor de moment
Acesta spune că există, din declarațiile de până acum „ruptură reală”: „Pentru prima dată de la 1949, principiul de bază al NATO – apărarea colectivă și solidaritatea strategică – este reinterpretat tranzacțional. Nu mai vorbim despre o comunitate de securitate, ci despre un aranjament condiționat de interese imediate”.
Iar când liderul SUA numește Alianța Transatlantică „paper tiger”, semnalul transmis nu este doar politic, ci strategic: „descurajarea începe să se erodeze”, spune Mihai Fifor.
Fostul ministru al Apărării afirmă că întrebarea esențială este acum dacă pierde doar Europa sau și Statele Unite. EL crede că o eventuală retragere ar face SUA mai vulnerabile și expuse, în timp ce riscul de proliferare nucleară crește.
„Răspunsul, dacă privim lucid, este că o eventuală retragere americană nu ar fi un câștig clar pentru Washington. Dimpotrivă. Ar însemna pierderea celui mai important multiplicator de putere pe care SUA îl are la nivel global: rețeaua de alianțe. NATO nu este doar despre apărarea Europei, ci despre proiecția puterii americane. Baze, acces, interoperabilitate, legitimitate politică. Fără NATO, fiecare intervenție devine mai complicată, mai costisitoare și mai puțin legitimă. În același timp, credibilitatea globală a SUA ar fi serios afectată. Dacă Washingtonul părăsește cea mai de succes alianță militară din istorie, ce mesaj primesc partenerii din Asia? Ce garanții mai au Japonia, Coreea de Sud sau Australia că angajamentele americane sunt solide? Într-un astfel de scenariu, riscul de proliferare nucleară crește, iar lumea devine mai instabilă, nu mai sigură. Paradoxal, o astfel de decizie ar putea face chiar Statele Unite mai vulnerabile. NATO a funcționat timp de decenii ca un sistem de stabilizare care ține conflictele departe de teritoriul american”, afirmă Mihai Fifor.
Retragerea SUA din NATO înseamnă reducerea influenței globale
Potrivit ministrului, „o Europă instabilă, cu o Rusie mai agresivă, înseamnă mai multe crize, mai multe puncte de tensiune și, inevitabil, o presiune mai mare asupra Washingtonului de a interveni – dar dintr-o poziție mai slabă. În plus, într-un moment în care competiția strategică cu China se intensifică, fragmentarea sistemului de alianțe este exact opusul a ceea ce ar avea nevoie SUA. Retragerea din NATO nu ar însemna economie strategică, ci reducerea influenței globale într-o lume în care influența contează mai mult ca oricând”, mai spune MIhai Fifor.
Fostul ministru exte convins că „pentru Europa consecințele sunt imediate și brutale”, în cazul unei retrageri din NATO, însă NATO fără Statele Unite nu dispare formal, „dar își pierde coloana vertebrală”.
Europa va fi nevoită să facă investiții masive în apărare
„Aproximativ 70% din capacitatea militară, nucleul descurajării nucleare, infrastructura de comandă și control. Articolul 5 nu dispare, dar devine mult mai puțin credibil. Europa este forțată să accelereze brutal ceea ce de ani de zile amânăm: autonomia strategică reală. Bugete mult mai mari, integrare militară efectivă, poate chiar o umbrelă nucleară europeană. Dar toate acestea nu se construiesc în luni, ci în ani. Iar între timp se deschide o fereastră de vulnerabilitate extrem de periculoasă. Pentru România, însă, problema nu este doar externă. Este și profund internă. Iar aici lucrurile trebuie spuse fără menajamente. România este prinsă, posibil, în cel mai prost moment al său din ultimele decenii. Cu o economie în recesiune, cu presiuni inflaționiste și dezechilibre bugetare, cu potențiale tensiuni sociale, dar mai ales cu o linie de decizie pe externe și apărare care nu arată nimic, nici coerență, nici forță, exact când ar fi nevoie de claritate strategică și acțiune fermă. Într-un moment în care lumea se reașază violent, România este incapabilă de reacția pe care ar trebui să o aibă. Are un premier care și-a atins de foarte multă vreme limitele, blocat într-o logică îngustă, contabilă, incapabil să înțeleagă dimensiunea strategică a momentului, și are miniștri pe externe și apărare care nu reușesc să genereze nici direcție, nici credibilitate. Baza Mihail Kogălniceanu și Aegis Ashore Deveselu sunt astăzi piloni ai prezenței americane pe flancul estic. Dar în absența unei strategii coerente și a unei diplomații active, riscăm ca aceste avantaje să devină simple relicve ale unei epoci în care securitatea era garantată, nu negociată zilnic. Tradus fără ambiguități: dacă arhitectura NATO se fisurează, România este în prima linie a riscului. Iar cu actuala capacitate de decizie, nu suntem pregătiți. Cine câștigă? Evident, Vladimir Putin. Nu printr-o victorie militară, ci prin atingerea unui obiectiv strategic urmărit de decenii: slăbirea coeziunii occidentale și fragmentarea arhitecturii de securitate euro-atlantice. Adevărul, spus direct, este acesta: nu discutăm doar despre o posibilă retragere a SUA din NATO. Discutăm despre o schimbare de epocă. Iar România riscă să intre în această nouă realitate nepregătită, slabă și fără direcție”, mai spune Mihai Fifor.
Într-o astfel de lume - spune fostul ministru al Apărării - securitatea nu se mai oferă, ci „se negociază. Se construiește. Se apără”. „Iar dacă astăzi nu reușim să ne ridicăm la nivelul acestei provocări, responsabilitatea este una clară și fără echivoc. Iar istoria nu iartă ratarea unor astfel de momente, din păcate”.
Comentează