Un fost militar american, suspectat că pregătea un atentat cu bombă în Long Beach, în apropiere de Los Angeles, pentru a răzbuna atacurile comise în martie asupra celor două moschei din Noua Zeelandă a fost arestat vineri, potrivit informaţiilor furnizate luni de serviciul procuraturii federale americane, transmite AFP potrivit Agerpres.
Pe internet şi în conversaţii cu un agent al poliţiei federale sub acoperire, Mark Steven Domingo, în vârstă de 26 de ani, şi-a mărturisit apartenenţa la religia musulmană, sprijinul pentru jihadişti şi pentru gruparea Stat Islamic, precum şi hotărârea de a deveni martir.
Potrivit anchetatorilor, acest fost militar care a luptat inclusiv în Afganistan ar fi încercat să facă rost de o bombă artizanală pentru a o declanşa în timpul unei adunări publice a naţionaliştilor de extremă dreapta susţinători ai supremaţiei "rasei albe", programată să se desfăşoare la Long Beach la sfârşitul săptămânii trecute.
Suspectul a fost arestat vineri după ce a primit ceea ce credea că este o bombă dar, în realitate, era doar un dispozitiv de jucărie livrat de agentul sub acoperire al FBI.
Potrivit FBI, Mark Domingo a cumpărat pe 23 şi 24 aprilie câteva sute de cuie pentru a le folosi într-un dispozitiv exploziv. El le-a înmânat cuiva despre care credea că este complice, dar care era de fapt un ofiţer de poliţie care lucra pentru FBI ", precizează comunicatul citat.
Conform informaţiilor din dosarul acuzării, pe 2 martie Domingo a făcut public o înregistrare video în care îşi mărturisea credinţa musulmană. Ziua următoare, el a mai făcut o înregistrare în care afirma că "America are nevoie de un alt Las Vegas" (referire la atacul armat din octombrie 2017, soldat cu ucidere a 58 de persoane) pentru "a o face să guste din teroarea pe care o răspândeşte într-o veselie peste tot în lume".
După atacurile comise în martie asupra celor două moschei din Christchurch, tânărul de 26 de ani a scris că "trebuie să existe represalii". Mesajul a alertat FBI, care a început să cultive contacte cu acesta pentru a-l ţine sub supraveghere.
În cadrul acestor contacte s-a aflat despre intenţiile lui Mark Domingo de a ataca diferite ţinte, printre care evrei, ofiţeri de poliţie, biserici şi un obiectiv militar
Un fost militar american care pregătea un atentat cu bombă în Long Beach a fost arestat
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

429
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
429

1.044
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.044

6.292
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
6.292

54
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
54

88
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
88

41
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
41

2.596
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
2.596

2.247
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
2.247

2.270
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
2.270

113
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
113

3.287
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
3.287

260
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
260

32
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
32
















Comentează