Un fost înalt responsabil pentru combaterea corupţiei în Rusia, la domiciliul căruia s-au găsit în 2016 peste 120 milioane de euro în numerar, într-un caz care a provocat un imens scandal, a fost condamnat luni la 13 ani de închisoare, informează AFP potrivit Agerpres.
În plus, tribunalul moscovit Presnenski l-a condamnat pe colonelul Dmitri Zaharcenko, fost responsabil al unui departament al Agenţiei ruse pentru lupta împotriva criminalităţii economice, la plata unei amenzi în valoare de 117 milioane de ruble (1,6 milioane de euro), a relatat agenţia de presă RIA Novosti.
'Vom face evident recurs', a declarat Dmitri Zaharcenko după pronunţarea sentinţei, conform agenţiei de presă ruse.
Potrivit tribunalului, ancheta a stabilit că fostul responsabil a primit mită în valoare de 800.000 de dolari de la proprietarul unui restaurant din Moscova, căruia i-a oferit 'protecţie'. Colonelului i se făcuse de asemenea un card de reducere pentru a putea să mănânce la jumătate de preţ.
Instanţa a stabilit de asemenea că Dmitri Zaharcenko o informase pe directoarea financiară a băncii Nota, închisă în noiembrie 2015 de către autorităţi, în legătură cu urmăririle penale care i se pregăteau.
În septembrie 2016, anchetatorii au găsit bancnote în valoare totală de peste 120 de milioane de euro în diferite devize într-un apartament ce aparţinea rudelor sale şi în maşina sa.
Media ruse difuzaseră la acea vreme fotografii cu teancuri de bancnote în cutii de carton şi pungi de plastic.
Dmitri Zaharcenko a dezminţit presupusele legături cu crima organizată la audierea de sâmbătă la tribunal, asigurând că banii găsiţi nu-i aparţineau, dar a refuzat să clarifice de unde proveneau.
În momentul arestării sale, publicaţia independentă Novaia Gazeta indicase că banii proveneau de fapt din deturnarea a peste 350 de milioane de euro în timpul dezmembrării băncii Nota
Un colonel al agenţiei de combatere a corupţiei din Rusia, condamnat la 13 ani de închisoare
Explorează subiectul
Articole Similare

952
VIDEO Cel puțin 21 de morți și mai mulți răniți în urma unei explozii produsă într-o fabrică de artificii din India
952

3.160
FOTO Reacție dură în Turcia după atacurile SUA-Israel din Iran: Proteste la Incirlik - punct strategic în regiune; jurnaliști reținuți
3.160

65
Fostul prim-ministru al Israelului, mesaj de susținere pentru operațiunea „Răcnetul Leului”: Iranienii se află în fața unei „oportunități istorice”
65

1.342
Zelenski, despre atacurile SUA în Iran: Oferă poporului iranian „șansa” de a se debarasa de un „regim terorist”, care a ales să fie complicele lui Putin
1.342

2.907
Casa Albă, anunț de ultimă oră: Trump a urmărit evoluțiile din Iran alături de echipa de securitate. Discuție telefonică cu Netanyahu
2.907

3.284
Avertismentul analiștilor financiari, după atacurile lansate de SUA şi Israel asupra Iranului: Piețele globale se vor confrunta cu volatilitate accentuată
3.284

163
Iranul trimite mesaje text prin care îndeamnă locuitorii să părăsească capitala
163

1.613
VIDEO Capitala Iranului, în alertă: recomandări de evacuare, magazine luate cu asalt și aglomerație la ieșiri
1.613

137
Atacul israelian asupra școlii de fete din sudul Iranului: bilanțul crește la 85 de morți
137

3.467
Putin convoacă de urgență Consiliul de Securitate al Federației Ruse după atacurile asupra Iranului
3.467

5.961
VIDEO Incendiu la Palm Jumeirah, după lovituri: Autoritățile din Dubai confirmă – patru răniți
5.961

2.586
Programul nuclear al Iranului: Motivele pentru care Teheranul nu cedează sub nicio formă
2.586

6.404
VIDEO Explozii și incendii în Dubai după un atac cu rachete; Atac cu dronă în Kuweit, valuri de interceptări la Doha. Cel puțin 70 de morți în sudul Iranului
6.404

















Comentează