Un bărbat a fost arestat miercuri seara după ce a pătruns în Catedrala Sfântul Patrick din New York având asupra lui două bidoane de benzină şi brichete, a anunţat poliţia, la câteva zile după incendiul care a cauzat pagube importante Catedralei Notre-Dame din Paris, informează joi AFP potrivit Agerpres.
Bărbatul arestat a afirmat că a decis să o ia pe scurtătură pe la catedrală după ce maşina sa a suferit o pană de benzină, însă răspunsurile sale erau "incoerente şi evazive", a raportat comisarul-adjunct al Departamentului de Poliţie din New York (NYPD), John Miller.
"Nu ştim care era starea lui psihică, care era motivaţia lui", a subliniat Miller, în timpul unei conferinţe de presă susţinută pe treptele catedralei, o structură neo-gotică din centrul cartierului Manhattan.
Bărbatul a fost interpelat de un agent de securitate, care l-a întrebat încotro se îndreaptă şi care l-a informat că nu putea intra în catedrală cu aceste obiecte, potrivit poliţiei. "În acel moment, benzină s-a scurs aparent pe jos în timp ce bărbatul se întorcea", a precizat Miller. Alertaţi, agenţi din cadrul Biroului NYPD de luptă împotriva terorismului l-au prins şi l-au arestat după un interogatoriu.
"El povestea că traversa catedrala... că maşina lui a rămas fără benzină. I-am inspectat maşina. Aceasta avea benzină, aşa că el a fost arestat", a relatat Miller.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, era "cunoscut de serviciile de poliţie", care îi analizează antecedentele.
Construcţia Catedralei Saint-Patrick s-a încheiat în 1878, extensii fiind adăugate de-a lungul anilor, iar o restaurare majoră a fost finalizată în 2015.
Un bărbat a fost arestat seara după ce a pătruns în Catedrala Sfântul Patrick din New York având asupra lui două bidoane de benzină şi brichete
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2
Keir Starmer, cu ocazia vizitei lui Zelenski la Londra: Ucraina nu trebuie să fie pierdută din vedere
2

1.408
De la Criza Rachetelor nu au mai existat asemenea tensiuni între Rusia și SUA: Kremlinul, reacție virulentă, după anunțul lui Trump
1.408

1.481
VIDEO Șantaj la nivel înalt? Viktor Orbán, mesaj ferm pentru Zelenski: 'Fără livrări de petrol pentru Ungaria? Fără bani pentru Ucraina! E simplu'
1.481

3.068
VIDEO Regele Spaniei face o declarație istorică și recunoaște unul dintre cele mai negre episoade din istoria omenirii
3.068

58
Sondaj: Majoritatea ruşilor încă regretă dispariţia URSS
58

3.859
Ambasadorul Rusiei la București face o serie de acuzații șocante la adresa României: 'Amenințarea nu vine de la Rusia, ci de la NATO'
3.859

178
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Marco Rubio a sunat la Tokyo și Seul imediat după apelul lui Trump
178

184
Şeful contraterorismului american, Joe Kent, a demisionat: Nu pot susține ”cu conştiinţa curată” războiul din Iran
184

81
Programul Alimentar Mondial: Conflictul din Iran ar putea împinge 45 de milioane de oameni la foamete acută până în iunie
81

239
Şoigu: Nicio regiune din Rusia nu este în siguranţă ca urmare a dezvoltării producţiei de drone ucrainene
239

7.384
Noul lider suprem al Iranului are trei revendicări pentru a reduce tensiunile cu SUA (surse)
7.384

104
Decizia guvernului de la Varșovia: Polonia nu va trimite trupe în Iran
104

51
Grecia va majora salariul minim la peste 880 euro
51















Comentează