Comisia juridică, numiri şi imunităţi din cadrul parlamentului de la Chişinău a anunţat luni seara că cele mai multe puncte în cadrul concursului pentru funcţia de şef al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) le-a acumulat candidatul Ruslan Flocea, informează Radio Chişinău potrivit Agerpres.
Ruslan Flocea este secretarul general al Aparatului preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.
'Pe locul doi şi trei s-au plasat Cristina Ţărnă şi respectiv Vitalie Verebceanu', a menţionat deputatul socialist Grigore Novac.
Comisia juridică, numiri şi imunităţi a organizat luni concursul pentru funcţia de director al CNA, după ce anterior a decis prelungirea cu o săptămână a termenului de depunere a dosarelor.
Candidaţii care s-au înregistrat în cursa pentru conducerea Centrului au prezentat conceptul de dezvoltare a instituţiei şi au răspuns la întrebările deputaţilor.
La concursul pentru funcţia de director al CNA au fost admişi nouă candidaţi. Postul de şef al CNA a rămas vacant după ce Bogdan Zumbreanu a fost demis de parlamentul moldovean la 8 iunie.
'Nici mie nu-mi place că a ieşit aşa', a reacţionat şefa guvernului moldovean, Maia Sandu, într-o declaraţie făcută la postul de televiziune TVC21.
'Sunt de acord că sunt întrebări (...) Nici mie nu-mi place că a ieşit aşa. Nu ştiu dacă parlamentul îl va vota, dar ar fi fost mult mai bine ca la astfel de concursuri să nu participe consilierii preşedinţilor sau ai premierilor. Nu pot spune nimic de dl. Flocea, am lucrat cu el când eram ministru, dar asta e cu totul altceva. Nu pot spune dacă e corect sau nu, trebuie să o spună cei care au jurizat. Dar dacă mai multă lume ar fi participat la concursuri, am fi avut de ales din oameni care nu sunt atât de apropiaţi politicului', a spus Maia Sandu, citată de portalul Deschide.md.
Până la numirea sa în funcţie de secretar general al Aparatului preşedintelui, Ruslan Flocea a activat în calitate de şef al Direcţiei Generale Teritoriale (DGTA) Centru al CNA.
Acesta a mai făcut parte din echipa guvernamentală a Zinaidei Greceanîi, actualul preşedinte al parlamentului moldovean şi lidera Partidului Socialist.
Într-o reacţie publică, fostul primar al Chişinăului, liberalul Dorin Chirtoacă, a declarat că Ruslan Flocea este incompatibil cu funcţia de director CNA şi ar trebui ca parlamentul să respingă candidatura sa.
'Din 2014 până în 2016, Flocea a fost şef al Direcţiei Teritoriale Centru a CNA (...). Aceasta înseamnă că acum Flocea va trebui să se investigheze pe el însuşi. Astfel, Flocea a făcut parte plenar din sistemul şi regimul debarcat de la putere în luna iunie, regim condamnat prin declaraţia parlamentului cu privire la statul capturat', scrie între altele liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, într-o postare pe o reţea de socializare
Un apropiat al lui Igor Dodon a câștigat concursul pentru șefia Centrului Naţional Anticorupţie din Republica Moldova
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

3.292
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
3.292

1.227
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.227

2.569
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.569

2.960
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.960

121
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
121

2.749
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.749

68
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
68

61
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
61

3.213
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.213

87
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
87

87
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
87

2.023
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
2.023

4.998
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.998
















Comentează