Reprezentanţii PNL vor depune, miercuri, o sesizare către Avocatul Poporului în vederea atacării la Curtea Constituţională a ordonanţei de rectificare a bugetului, a anunţat preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban.
În cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Parlamentului, liderul liberalilor a precizat că în şedinţa Biroului Executiv al partidului a fost adoptat textul sesizării către Avocatul Poporului, scrie Agerpres.
"Pe toată perioada vacanţei parlamentare, deşi a avut această delegare legislativă din partea Parlamentului, Guvernul nu a făcut nimic. Nu a adoptat proiectul de ordonanţă, nu l-a supus spre dezbatere publică, nu a ţinut cont de observaţiile Consiliului Fiscal şi, în general, nu a fost preocupat de rectificarea bugetară absolut necesară. Prin rectificarea bugetară făcută s-a trecut peste avizul care trebuia dat din partea Consiliului Superior de Apărare a Ţării, punându-se în pericol siguranţa naţională a României şi buna desfăşurare a unor evenimente internaţionale în care România este implicată. De asemenea, nu s-a ţinut cont de obligativitatea existenţei avizului Consiliului Legislativ", a precizat Orban.
El a opinat că la rectificare, Guvernul "nu ţine cont de situaţia economică reală", dar şi că bugetul este construit "pe nişte baze false".
"Mă refer la cursul leu-euro, care nu mai are nicio legătură cu realitatea, mă refer la creşterea economică, care se pare că nu va depăşi 4% şi, în continuare, la baza elaborării bugetului se estimează o creştere de 5,5%. De asemenea, toţi indicatorii care au stat la baza alcătuirii bugetului sunt falşi. Nu în ultimul rând, prin această rectificare, Guvernul nu şi-a ţinut cuvântul faţă de autorităţile locale. După ce au jefuit autorităţile locale, luându-le peste 5 miliarde de la impozitul pe venit şi peste 2 miliarde de la transferul din TVA, practic, Guvernul - care a promis că va reface bugetul autorităţilor locale la nivelul anului 2017 - nu a alocat decât un miliard de lei, bani care nu vor fi suficienţi pentru autorităţile locale care au proiecte de investiţii în derulare, care au probleme cu plata salariilor, care au probleme cu plata serviciilor publice absolut necesare pentru buna funcţionare a localităţilor", a menţionat Orban.
ULTIMĂ ORĂ! PNL face plângere la Avocatul Poporului: Rectificarea bugetară ajunge pe masa lui Victor Ciorbea
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

831
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
831

1.212
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.212

1.574
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.574

2.814
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
2.814

3.110
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.110

972
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
972

1.389
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.389

90
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
90

660
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
660

2.273
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.273

1.061
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.061

1.559
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.559

2.081
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
2.081
















Comentează