Camera Deputaţilor a respins miercuri moţiunea simplă "PSD dăunează grav sănătăţii", iniţiată de PNL, USR şi PMP, împotriva ministrului Sănătăţii, Florian Bodog. Moţiunea a fost dezbătută marţi, în plen.
S-au înregistrat 97 de voturi pentru, 149 împotrivă şi 19 abţineri. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat după vot că a votat "greşeală" împotriva propriului ministru.
Moţiunea a fost dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor.
Semnatarii moţiunii i-au solicitat premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Sănătăţii, având în vedere "criza vaccinurilor", "birocraţia care sufocă România şi ia din banii pacienţilor", nefinalizarea construcţiei de spitale, "farsa salariilor ca afară".
"Suntem în a noua lună de guvernare PSD - ALDE şi putem constata, fără prea mare efort, că nu s-au realizat nici măcar 1% dintre promisiunile formulate în campania electorală. (...) Domeniul sănătăţii nu este unul care să mai permită experimente. Experimentele nefaste ale actualului ministru, care, prin prestaţia sa, a adus în colaps sistemul de sănătate, trebuie stopate. (...) Minima responsabilitate politică ne spune că la dezastrul lăsat în urmă de domnul Bodog, în cele nouă luni de mandat, acesta ar fi trebuit să îşi dea demisia şi să plece singur", au susţinut deputaţii PNL, USR şi PMP.
Ministrul Florian Bodog a declarat, la dezbaterile de marţi, că sistemul de sănătate românesc ar fi fost departe dacă fiecare dintre cei care au deţinut acest portofoliu, indiferent de culoarea politică, ar fi făcut un pas către interesul pacienţilor.
"Nu sunt ministrul perfect şi cred că niciun ministru nu este prefect, pentru că nu există politician perfect. Sunt medic însă şi, de aceea, ştiu care sunt rănile sistemului de sănătate şi care sunt aşteptările bolnavilor şi ale medicilor. Dacă fiecare ministru al Sănătăţii, indiferent de culoarea politică, ar fi făcut un singur pas către interesul pacienţilor, astăzi am fi fost departe, dar unii s-au mulţumit să îşi măsoare mandatul în like-uri pe Facebook, în timp ce proiecte importante în Sănătate au fost blocate. E uşor să depui moţiune pentru proiectele pe care nu le duci la îndeplinire", a afirmat Florian Bodog.
ULTIMA ORĂ - Camera Deputaților a decis: PSD NU dăunează grav sănătăţii
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

242
Washington Post: Trump vorbește despre victorie, dar Iranul încă ține războiul în șah
242

661
Georgescu, atac dur la Nicușor Dan: „O nulitate ridicată la putere rămâne tot o nulitate”
661

1.100
Premiile Oscar 2026: „One Battle After Another” face legea la Hollywood. Michael B. Jordan și Jessie Buckley iau marile trofee. Lista completă a câștigătorilor
1.100

450
Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice
450

2.484
Informații explozive: noul lider suprem al Iranului ar fi fost transportat, pe ascuns, la Moscova pentru îngrijiri medicale
2.484

756
Regulă fără precedent în Germania: prețurile la benzină pot fi modificate doar o dată pe zi, la prânz
756

1.830
Schimbare radicală de destin până la finalul lunii martie: află dacă ești pe lista norocoasă a astrelor
1.830

622
Nu arunca cojile de banane – ascund un mare secret pentru grădină
622

886
Netanyahu ironizează zvonurile despre moartea sa: „Facem lucruri pe care nu le pot împărtăși în acest moment”
886

1.011
Premierul britanic spune 'NU' intervenției în Strâmtoarea Ormuz, deși criza economică atinge cote alarmante
1.011

1.917
"Ne-a învins de 9 ori în două săptămâni. Hilar!" - Trump, luat peste picior de președintele Parlamentului iranian
1.917

6.152
Semnal radio misterios apărut după bombardamentele din Iran: ce spune încontinuu vocea unui bărbat
6.152

473
Matcha poate avea un efect surprinzător asupra alergiilor. Ce spun cercetătorii
473
















Comentează