UEFA a deschis marţi procesul privind candidaturile pentru găzduirea turneului final al EURO 2028, ţara organizatoare urmând să fie desemnată în septembrie 2023, scrie AFP.
Federaţiile interesate au timp să-şi înainteze dosarele până în martie 2022, a indicat UEFA, conform agerpres.
După cum se ştie, EURO 2024 va avea loc în Germania.
UEFA nu a făcut referire la revizuirea calendarului competiţional internaţional în condiţiile în care FIFA a propus organizarea Cupei Mondiale din doi în doi ani.
Instanţa europeană a menţionat că acceptă candidaturi comune cu condiţia ca ţările în cauză să fie apropiate din punct de vedere geografic.
În plus, ţara organizatoare va trebui să aibă, pentru a găzdui cele 51 de meciuri, zece stadioane, din care cel puţin unul cu 60.000 de locuri, unul cu 50.000 de locuri, cel puţin patru cu 40.000 de locuri şi cel puţin trei cu 30.000 de locuri.
UEFA deschide procesul privind candidaturile pentru EURO 2028. Cerințe: Un stadion de 60.000 de locuri
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

39
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
39

206
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
206

67
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
67

51
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
51

107
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
107

49
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
49

73
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
73

85
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
85

28
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
28

3.222
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.222

181
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
181

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

94
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
94

















Comentează