Uniunea Europeană ''va face maximum'' pentru a încheia un acord comercial post-Brexit cu Regatul Unit până la finalul lui 2020, aşa cum solicită premierul britanic Boris Johnson, a declarat marţi, în Parlamentul European la Strasbourg, negociatorul european Michel Barnier, transmite AFP potrivit Agerpres.
''Vom face maximum. Am obţinut claritatea cerută cu privire la intenţiile britanicilor şi suntem gata să avansăm de partea europeană'', a dat asigurări Michel Barnier.
''Va trebui să luăm lucrurile în ordine: mai întâi finalizarea procesului de ratificare de o parte şi de cealaltă, apoi punerea în practică a acordului de ieşire în toate dimensiunile sale, în particular în Irlanda şi în Irlanda de Nord şi pentru drepturile cetăţenilor'', a accentuat el.
Ulterior, a adăugat Barnier, vor trebui începute cât mai rapid posibil noi negocieri ''pentru a reconstrui un partenariat solid şi echitabil pentru viitor''.
În ceea ce o priveşte, Comisia Europeană pune sub semnul întrebării posibilitatea încheierii acordului respectiv în 11 luni.
''Ne temem că perioada de negociere a acordului comercial este prea limitată şi destul de problematică pentru a încheia un acord exhaustiv. Va trebui aşadar să vedem exact ce poate fi realizat în cursul acestei perioade'', a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al CE pentru o economie în serviciul cetăţenilor.
Premierul britanic Boris Johnson vrea să interzică prin lege orice prelungire dincolo de anul 2020 a perioadei de tranziţie ce va urma ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie.
Johnson, al cărui partid a obţinut o majoritate clară, va prezenta vineri în Camera Comunelor legea de aplicare a acordului negociat cu Bruxellesul privind ieşirea ţării din UE la 31 ianuarie 2020.
Acest compromis prevede o perioadă de tranziţie până la finalul lui 2020, ce poate fi prelungită până la doi ani, pentru evitarea unei rupturi brutale şi haotice pentru economie, dacă părţile nu se înţeleg să încheie în acest inteval un acord asupra viitoarei lor relaţii comerciale. Pentru această perioadă de tranziţie, în care britanicii vor continua să aplice regulile europene, Londra va trebui să formuleze o cerere înainte de 1 iulie 2020.
Referitor la forma pe care o vor îmbrăca viitoarele relaţii între Bruxelles şi Londra, Boris Johnson doreşte, conform purtătorului său de cuvânt, un acord de liber schimb inspirat de cel încheiat între UE şi Canada.
UE va face maximum pentru a încheia un acord comercial post-Brexit cu Londra în 11 luni (Michel Barnier)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4.629
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
4.629

126
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
126

8.152
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.152

188
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
188

6.931
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
6.931

2.840
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.840

2.875
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.875

838
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
838

113
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
113

2.025
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
2.025

1.489
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.489

1.728
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.728

203
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
203

















Comentează