Liderii UE au ajuns la un acord privind un obiectiv mult mai ambiţios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, a anunţat vineri într-o postare pe Twitter preşedintele Consiliul European, Charles Michel, transmit DPA şi Reuters potrivit Agerpres.
"Europa este lider în lupta contra schimbărilor climatice. Am decis reducerea emisiilor noastre de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030", a precizat Charles Michel, după mai mult de zece ore de negocieri, la summitul european început joi la Bruxelles.
Acest obiectiv va înlocui actuala ţintă a blocului comunitar de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, faţă de nivelul din 1990. Parlamentul European trebuie să aprobe noul obiectiv.
Propunerea privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 a fost făcută în septembrie de Comisia Europeană, dar unele state membre, cum ar fi Polonia, s-au opus.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul, apreciind că acesta "pune UE în mod clar pe calea spre neutralitate climatică în 2050".
UE stabileşte ţinte mai ambiţioase privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Articole Similare

4.863
Comisia Europeană, prima reacție după decizia CCR privind pensiile speciale: Anunță ce se întâmplă cu banii suspendați din PNRR-ul României
4.863

1.268
Comisia Europeană intră cu „buldozerul” peste Shein! Anchetă de amploare cu acuzații grave: dă dependență sau materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor
1.268

1.255
Cine va conduce Parlamentul European după 2027 - bătălia a început deja: alianțe fragile, trădări și negocieri secrete (POLITICO)
1.255

1.340
O nouă taxă se pregătește pentru toate statele UE: Jocurile de noroc vor susține masiv educația
1.340

55
Comisia Europeană dă asigurări că nu există riscuri privind aprovizionarea cu petrol în Ungaria și Slovacia, în ciuda avariei conductei Drujba
55

855
VIDEO Nicușor Dan vorbește despre interesul național în relația cu SUA, NATO și UE: Evident că sunt puse în discuție chestiuni care păreau stabile
855

10.866
Obligație nouă de la Comisia Europeană pentru România: e vizat sectorul industrial
10.866

369
PNRR, aproape de colaps: Dragoș Pîslaru aruncă vina pe fosta guvernare pentru blocajul fondurilor europene
369

598
Europarlamentar Șerban Dimitrie Strudza: Poporul român nu merită și nu a meritat niciodată asemenea trădare și umilință !
598

83
Adrian Axinia (europarlamentar AUR/ECR): „Parlamentul European a adoptat clauze de salvgardare pentru agricultura României și Uniunii Europene, în contextul acordului Mercosur”
83

66
Gabriela Firea, vot pentru măsuri concrete care vor schimba cursul luptei împotriva cancerului
66

27
Portugalia avertizează că eforturile de echilibrare a bugetului şi reducere a datoriei sunt limitate de pagubele provocate de furtuni
27

1.815
Tensiuni majore în UE: 'E6', clubul marilor economii europene, acuzat că marginalizează țările mici
1.815

















Comentează