Uniunea Europeană s-a declarat miercuri "extrem de preocupată" de "creşterea periculoasă" a tensiunilor între Rusia şi Ucraina în Marea Azov, dar nu ia în calcul noi măsuri pentru a sancţiona operaţiunea militară rusă împotriva navelor ucrainene, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Suntem consternaţi de această utilizare a forţei de către Rusia care, într-un context de militarizare crescândă în regiune, este inacceptabilă", au declarat guvernele celor 28 de ţări ale UE într-o declaraţie publicată de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini după trei zile de discuţii.
Dificultăţile întâmpinate în redactarea acestei declaraţii comune stă mărturie serioaselor divergenţe dintre statele europene, au declarat pentru AFP surse diplomatice.
Adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei trebuie decisă în unanimitate de Cei 28. "Este prea devreme pentru a lua în calcul aşa ceva", a declarat pentru AFP una dintre aceste surse. Polonia a susţinut ideea de a impune noi sancţiuni, dar mai multe state, şi în special Franţa şi Germania, au considerat acest demers prematur.
Guvernele europene nu au exclus totuşi adoptarea de noi sancţiuni, precizează AFP. UE a impus sancţiuni economice Rusiei în iulie 2014.
"Uniunea Europeană va continua să urmărească îndeaproape situaţia şi să acţioneze de manieră adecvată, în strânsă coordonare cu partenerii săi internaţionali", au avertizat ele în declaraţia lor.
Statele UE au cerut Rusiei "să asigure o trecere liberă şi fără obstacole prin strâmtoarea Kerci cu destinaţia şi dinspre Marea Azov, în conformitate cu dreptul internaţional".
De asemenea, declaraţia face apel la toate părţile să dea dovadă "de cea mai mare reţinere pentru dezamorsarea imediată a situaţiei".
"În acest context, facem apel cu fermitate la Rusia să elibereze fără condiţii şi fără întârziere navele capturate, echipajul şi echipamentele lor", mai menţionează textul citat.
Uniunea Europeană a reamintit că "anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 rămâne o sfidare directă a securităţii internaţionale, cu grave implicaţii pentru ordinea juridică internaţională, care protejează unitatea şi suveranitatea tuturor statelor".
"Ne reafirmăm condamnarea acestei încălcări a dreptului internaţional", subliniază declaraţia.
"Construcţia podului din strâmtoarea Kerci constituie o nouă încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", adaugă Cei 28.
"Uniunea Europeană reafirmă că susţine fără rezervă independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în interiorul frontierelor sale internaţional recunoscute", au conchis statele membre ale blocului comunitar.
UE nu ia în calcul noi sancțiuni deși condamnă capturarea navelor ucrainiene
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Dezastru, catastrofă și coșmar. Așa descriu creatorii din Hollywood căderea Warner Bros, în timp ce Netflix și Paramount se luptă pentru a cumpăra studioul
6

142
Plan mortal dejucat de autorități: un târg de Crăciun din Germania, ținta a unui atentat nimicitor
142

462
Fenomen uimitor: reapare un un lac care dispăruse acum câteva sute de ani
462

1.197
Alertă maximă în SUA: atac armat la prestigioasa Universitate Brown. Care este numărul celor uciși și răniți
1.197

547
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul continuă să respingă propunerile care ar presupune cedări teritoriale sau renunțarea la aspirațiile euroatlantice
547

219
Ucraina ar putea adera la UE până în 2027 – detalii din proiectul planului de pace negociat cu SUA
219

592
VIDEO Portugalia, paralizată de o grevă generală: Milioane de oameni în stradă, ciocniri violente cu poliția
592

87
Odessa, în beznă după un atac rusesc de amploare asupra rețelei electrice
87

2.416
Cât ar costa astăzi vacanța de lux a lui Kevin McCallister din 'Singur acasă 2', la celebrul Hotel Plaza din New York al lui Trump
2.416

3.435
Germania face acuzații fără precedent la adresa Moscovei. Ambasadorul rus la Berlin, chemat să explice campania 'Storm 1516'
3.435

1.840
Destinație celebră printre români vine cu restricții pentru Revelion: Alcoolul și artificiile, interzise
1.840

2.100
Belarus reacționează după ridicarea sancțiunilor americane. Eliberează 123 de deținuți politici
2.100

287
Pacea va dura cât timp vrea Putin. Înalt demnitar UE: 'Problema este Rusia'
287




















Comentează