Uniunea Europeană a condamnat luni ofensiva desfăşurată de forţele mareşalului Khalifa Haftar asupra capitalei libiene Tripoli, considerând-o o ameninţare pentru securitatea internaţională, şi a chemat la o încetare imediată a focului în Libia, transmite AFP potrivit Agerpres.
'Atacul militar al LNA (Armata naţională libiană) asupra Tripoli şi escaladarea (ostilităţilor) care a urmat în interiorul şi în jurul capitalei constituie o ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţională şi ameninţă şi mai mult stabilitatea Libiei', au avertizat miniştrii de externe ai statelor UE, într-o declaraţie comună la finalul reuniunii de luni de la Bruxelles.
'UE cheamă toate părţile să pună în aplicare imediat o încetare a focului şi să coopereze cu Naţiunile Unite pentru a asigura o încetare completă şi globală a ostilităţilor', se spune în declaraţie.
Miniştrii europeni mai avertizează că 'atacurile nediscriminatorii împotriva unor zone rezidenţiale dens populate pot constitui crime de război, iar cei care încalcă dreptul internaţional umanitar trebuie să dea socoteală'.
Declaraţia comună insistă, totodată, asupra 'angajamentului de respectare a embargoului privind vânzările de arme' către Libia.
Însă, pentru a impune respectarea acestui embargou, europenii ar trebui să decidă trimiterea de nave de luptă în Mediterana în cadrul operaţiunii militare Sophia. Mandatul acestei operaţiuni a fost prelungit până la 30 septembrie, dar mijloacele navale au fost retrase, notează AFP
UE condamnă ofensiva forţelor mareşalului Haftar asupra capitalei libiene Tripoli
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

406
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
406

31
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
31

692
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
692

24
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
24

1.107
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.107

45
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
45

2.079
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.079

118
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
118

801
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
801

895
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
895

1.291
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.291

1.840
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.840

779
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
779















Comentează