Uniunea Europeană a propus Rusiei să discute împreună despre o potenţială recunoaştere reciprocă a certificatelor lor de vaccinare anti-COVID-19, a anunţat joi agenţia de presă TASS, care l-a citat pe ambasadorul UE la Moscova, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Rusia a autorizat până acum patru vaccinuri anti-COVID-19, însă niciunul dintre ele nu a fost aprobat în Uniunea Europeană. La rândul lor, autorităţile de la Moscova nu au autorizat niciun vaccin anti-COVID-19 produs în străinătate.
Agenţia de presă TASS l-a citat pe Markus Ederer, ambasadorul UE la Moscova, care a spus că blocul european - care numără 27 de state membre - deţine certificate digitale care permit cetăţenilor săi să călătorească liber în cadrul UE, precum şi o lege care prevede posibilitatea de recunoaştere a unor certificate similare.
"În acest spirit, l-am contactat pe ministrul rus al Sănătăţii şi i-am propus să discutăm pentru a vedea dacă Rusia ar fi interesată de un astfel de mecanism", a declarat Markus Ederer.
Adresându-se reporterilor care au participat la o teleconferinţă organizată după declaraţiile făcute de Markus Ederer, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a spus că, după părerea lui, un compromis ar putea fi găsit în această chestiune.
Autorităţile din Moscova şi mai multe regiuni din Federaţia Rusă au recurs la măsuri dure pentru a încuraja populaţia să se vaccineze împotriva noului coronavirus, inclusiv prin obligativitatea vaccinării pentru anumite categorii profesionale.
Kremlinul a atribuit recenta creştere bruscă a numărului de cazuri din Rusia variantei mult mai contagioase Delta şi reticenţei rezidenţilor ruşi de a se vaccina, în pofida faptului că vaccinurile anti-COVID-19 sunt disponibile pe scară largă în întreaga ţară.
Primarul Moscovei a declarat joi că situaţia epidemiologică s-a stabilizat treptat în capitala rusă, însă bilanţul noilor cazuri zilnice a rămas la un nivel ridicat la nivel naţional.
UE ar putea discuta cu Rusia despre o recunoaştere reciprocă a certificatelor de vaccinare (TASS)
Articole Similare

30
Ayatollahul sabotează negocierile de la Geneva - Khamenei avertizează că Trump „nu va reuși” să distrugă Iranul și amenință o navă de război americană
30

58
Schimburi de focuri într-un oraș din Franța - Un bărbat de 78 de ani s-a baricadat în casă și a deschis focul
58

1.593
Efectele războiului din Ucraina: Economia Rusiei se apropie de „zona morții”
1.593

74
Iranul a lansat rachete în Strâmtoarea Hormuz în timpul unui exercițiu militar, odată cu începerea negocierilor nucleare
74

31
ONU documentează abuzurile traficului de migranţi din Libia: Asasinate, torturi şi violenţă sexuală
31

3.385
VIDEO A murit un fost candidat la alegerile prezidențiale din SUA: mișcarea sa a schimbat America pentru totdeauna
3.385

3.844
Consilierul lui Putin face o amenințare militară care vizează direct Europa: „Trebuie să dislocăm în mod permanent forţe substanţiale”
3.844

57
Planurile Israelului pentru Cisiordania, criticate dur de lumea musulmană
57

3.583
VIDEO Cu soțul băgat adânc în dosarele Epstein, Hillary Clinton a răbufnit: „Publicaţi integral aceste dosare!”
3.583

1.563
Alegeri, referendum și pace forțată: planul care ar putea prelungi războiul din Ucraina
1.563

4.503
Donald Trump pregătește un plan care va schimba ordinea mondială: Va demara la Consiliul pentru Pace, la care participă și România
4.503

1.026
VIDEO Incendiu cu urmări tragice lângă Barcelona - Sunt cinci morți și mai mulți răniți
1.026

1.621
VIDEO Dronele ucrainene au lovit mai multe regiuni ale Rusiei - O rafinărie este în flăcări
1.621

















Comentează