Sporirea de către Rusia a forţei sale militare în Crimeea, anexată de Moscova în 2014, precum şi utilizarea peninsulei ca bază pentru operaţiunile sale militare în Siria şi în alte părţi ale regiunii, generează consecinţe pe termen lung pentru Europa de Sud, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, a atras atenţia marţi reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Vladimir Ielcenko, în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, informează miercuri agenţia de presă ucraineană Ukrinform preluată de Agerpres.
'Ocuparea şi, apoi, militarizarea Crimeii au importante implicaţii în materie de securitate pe termen lung nu numai în regiunea Mării Negre, ci şi în Europa de Sud pe ansamblu, precum şi în regiunea Africii de Nord şi a Orientului Mijlociu. Evenimentele actuale din Siria reprezintă o dovadă convingătoare în acest sens', a declarat diplomatul ucrainean, referindu-se la sprijinul acordat de Moscova regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
Peninsula anexată de Federaţia Rusă, plină cu trupe şi arme, reprezintă o ameninţare majoră pentru întreaga lume, a insistat el.
Moscova a ales calea escaladării, a extinderii şi aprofundării agresiunii, a apreciat reprezentantul permanent al Ucrainei la Naţiunile Unite, calificând drept 'fără precedent' gradul de militarizare a peninsulei Crimeea.
'Desfăşurarea a numeroase exerciţii militare în Crimeea şi în jurul ei demonstrează politica agresivă a Rusiei atât faţă de Ucraina, cât şi faţă de alte ţări din bazinul Mării Negre. Militarizarea constantă a Mării Azov reprezintă un alt motiv de îngrijorare' pentru Kiev, a subliniat Ielcenko, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.
În acelaşi timp, a spus el, Rusia continuă să încalce sistematic drepturile şi libertăţile fundamentale în special ale tătarilor din Crimeea ocupată şi ale etnicilor ucraineni, fapt stabilit de mecanisme internaţionale relevante, inclusiv de ONU, OSCE şi Consiliul Europei.
'Problema revenirii Crimeii (la Ucraina) este şi rămâne o prioritate absolută a politicii interne şi externe ucrainene', a subliniat Vladimir Ielcenko, în condiţiile în care Rusia a declarat în repetate rânduri că problema Crimeii este închisă pentru ea: peninsula este componentă a Federaţiei Ruse.
'Având în vedere situaţia actuală instabilă în domeniul securităţii, Ucraina intenţionează să prezinte Adunării Generale a ONU un proiect de rezoluţie cu scopul de a trimite un avertisment Rusiei în legătură cu militarizarea teritoriului ucrainean şi a regiunilor învecinate', a subliniat ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite.
Rusia a desfăşurat în septembrie în Crimeea un al treilea divizion - subunitate - de rachete mobile sol-aer S-400 Triumf, lângă Evpatoria, pe coasta vestică a peninsulei, ceea ce îi permite să monitorizeze zona de vest a Mării Negre, pe o rază de 600 km, acest sistem având o rază de interceptare a ţintelor aeriene de 400 de km la o înălţime de până la 30 de km, aminteşte Zerkalo nedeli.
Potrivit presei, Rusia va putea astfel monitoriza zona dintre Bosfor şi Odesa şi părţi din Turcia, Bulgaria, România, Republica Moldova şi Ucraina.
Tot atunci, agenţia de presă RIA Novosti dezvăluia că un al patrulea divizion va fi desfăşurat în curând în Crimeea, în apropiere de localitatea Djankoe.
Ucraina denunță la ONU militarizarea Crimeei
Explorează subiectul
Articole Similare

44
VIDEO „Vulturul” cu pene tăiate – SUA nu ar rezista la un război direct cu China / Raport strict secret din Pentagon (presă)
44

723
VIDEO Proces cu „cântec” în Rusia: tentativă de lovitură de stat la Moscova? Presupușii complotiști au primit pedepse grele la închisoare
723

34
Măsuri de retorsiune - Washingtonul sare în apărarea lui Musk amenda UE aplicată platformei X
34

1.410
Rușii anunță o lovitură militară majoră în timpul negocierilor de pace: ”Oraşul Kupiansk se află sub controlul celei de-a V-a Armate ruse”
1.410

41
Cel mai vechi dictator al Europei afirmă că Nicolas Maduro este binevenit în țara sa: 'Ușile sunt deschise'
41

34
Pedeapsa primită de un bărbat după ce a cumpărat prea multe globuri de Crăciun: 'Nu a fost o rugăminte, ci un ordin'
34

32
Român dispărut în drum spre muncă, în Spania, găsit mort după patru luni, într-o zonă misterioasă
32

58
Rusia a declanșat o mare bătălie împotriva Europei: Solicită despăgubiri uriașe și vor înapoi banii înghețați
58

34
Ambasada Rusiei reacționează la acuzațiile MI6
34

947
Despăgubiri pentru Ucraina: România se implică alături de Kiev, împreună cu alte state / Ce implică noua schemă de ajutor
947

1.029
Război între Paris și școlile catolice - Raportul care zguduie sistemul de educație francez
1.029

1.761
Ginerele lui Trump se retrage din proiectul de la Belgrad: 'Serbia a pierdut o mare oportunitate'
1.761

91
Donald Trump anunță un discurs istoric: "A fost un an excelent pentru ţara noastră, iar ce este mai bun abia urmează!"
91





















Comentează