Armata ucraineană şi separatiştii proruşi au anunţat sâmbătă că şi-au retras trupele dintr-un mic oraş situat în estul ţării, în conformitate cu acordul de demilitarizare semnat în septembrie de beligeranţi, relatează AFP.
"Armata ucraineană şi separatiştii proruşi şi-au retras unităţile la câţiva kilometri distanţă de Zolotoe", în regiunea Lugansk, a declarat un purtător de cuvânt militar ucrainean, Valentin Şevcenko.
"Unele etape ale procesului de retragere a forţelor şi mijloacelor militare din apropierea oraşului Zolotoe s-au încheiat. Reprezentanţi ai misiunii de observatori a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au constatat retragerea", a adăugat el.
Agenţia oficială de presă a separatiştilor a anunţat, la rândul ei, retragerea luptătorilor proruşi din Zolotoe.
"Nu a mai rămas niciun soldat înarmat pe poziţiile pe care le ocupau înainte, conform prevederilor acordului de pace de la Minsk", a afirmat comandantul separatist Mihail Filimonenko, citat de agenţie.
Kievul şi separatiştii proruşi au semnat în septembrie la Minsk un acord de demilitarizare a trei zone pilot din estul Ucrainei, care prevede retragerea armamentului greu şi a combatanţilor din localităţile Stanîcino-Luhanske, Petrovskoe şi Zolotoe.
Aplicarea acestui acord ar însemna delimitarea unui perimetru de securitate cu dimensiunile de doi pe doi kilometri în aceste trei zone pilot.
Retragerea trupelor dintr-o altă zonă pilot, satul Petrovskoe, în regiunea Doneţk, nu a avut loc, a făcut cunoscut un corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului.
"Ucrainenii nu şi-au retras trupele. Spun că nu au primit ordinul. Ei iau însă măsuri pentru retragerea forţelor şi mijloacelor militare", a explicat presei un responsabil cu rang înalt al separatiştilor, Eduard Basurin.
Retragerea trupelor din cea de-a treia zonă pilot, Stanîcino-Luhanske, în regiunea Lugansk, de asemenea nu a început din cauza schimburilor de focuri care nu au făcut victime, potrivit beligeranţilor.
Acordul de pace de la Minsk prevede pe lângă încetarea imediată a focului şi retragerea întregului armament greu la 15 kilometri de linia de contact, două dispoziţii încălcate frecvent de ambele părţi, afirmă OSCE.
Estul Ucrainei este pradă unui conflict care a făcut peste 9.600 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014, reaminteşte AFP.AGERPRES
Ucraina: Armata şi separatiştii şi-au retras trupele dintr-un oraş situat în estul ţării
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

804
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
804

1.224
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.224

597
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
597

866
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
866

1.103
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.103

93
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
93

1.564
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.564

961
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
961

2.967
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.967

53
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
53

86
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
86

6.462
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.462

2.297
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.297














Comentează