Ucraina ia în considerare supunerea la referendum a oricăror acorduri sau înţelegeri de compromis cu Rusia privind rezolvarea conflictului armat din Donbas, în estul ţării, unde trupele guvernamentale luptă împotriva rebelilor separatişti proruşi, informează agenţiile de presă EFE şi Liga preluate de Agerpres.
Andrii Bohdan, numit marţi de către noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski în calitate de şef al administraţiei sale prezidenţiale, a declarat la postul de televiziune local '112' că şeful statului a spus în mai multe rânduri că în cazul încheierii cu Rusia a unui acord de pace pentru estul ţării, acesta trebuie supus unui referendum.
'Pentru ca nu doar politicienii, ci şi oamenii să-şi spună cuvântul. Luăm în considerare supunerea la un referendum naţional a problemei încheierii unui acord de pace cu Rusia pentru ca nu doar parlamentarii să voteze, nu doar preşedintele să decidă, ci şi ucrainenii să o poată face', a declarat Bohdan.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Ucraina nu este în război cu Rusia.
'Ce înseamnă negocieri de pace? (...) Nu există conflicte armate între Rusia şi Ucraina; Ucraina are un război civil, aşa că sperăm într-o clarificare pentru a înţelege despre ce este vorba', a spus Peskov.
Rusia nu încetează să susţină că Ucraina trebuie să respecte Acordurile de la Minsk din 2014 şi 2015, destinate să pună capăt conflictului din regiunile Doneţk şi Lugansk.
Peskov a insistat că Kremlinul aşteaptă măsuri concrete din partea Kievului privind punerea în aplicare a acestor acorduri şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale, dar că, deocamdată, nu a văzut niciun fel de măsuri.
Kievul nici nu a avut timp pentru aceasta, căci Volodimir Zelenski a fost învestit în funcţia de preşedinte al Ucrainei abia cu două zile în urmă.
În cadrul discursului rostit la învestirea sa luni, Zelenski a declarat că 'prima sarcină' a preşedinţiei sale este de a se ajunge la o încetare a focului în Donbas, un conflict soldat cu peste 10.000 de morţi din 2014 şi până în prezent, potrivit ONU.
El a spus că este pregătit să adopte 'decizii complexe' pentru a atinge acest obiectiv, chiar cu preţul pierderii funcţiei, dacă ar fi să se întâmple, doar ca Ucraina să nu mai piardă teritorii, aşa cum s-a întâmplat în 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea.
Zelenski a mai spus că doreşte să recupereze Crimeea şi să-i elibereze pe toţi 'prizonierii ucraineni' aflaţi în Rusia şi în mâinile rebelilor proruşi în Donbas. În privinţa Crimeii, Moscova i-a replicat că problema peninsulei este închisă: Crimeea este astăzi regiune a Federaţiei Ruse, a declarat Peskov.
Ucraina ar putea organiza un referendum pe tema unei eventuale înțelegeri cu Rusia
Explorează subiectul
Articole Similare

19
Vânătoarea de oameni din Sarajevo din anii '90 - Turiști străini, inclusiv o româncă, ar fi plătit să ucidă civili: „Ziua trăgeau în civili, noaptea petreceau”
19

641
VIDEO Zelenski, ironie acidă la adresa lui Viktor Orban: "Este mai preocupat de cum să-și mărească burta decât armata" / Reacția liderului maghiar
641

2.308
Cazurile de cancer explodează în Uniunea Europeană: Cel puțin una dintre cauze este controversată
2.308

13
VIDEO Circa 200.000 de manifestanţi protestează împotriva autorităţilor iraniene la Munchen (poliţia germană)
13

1.624
Von der Leyen, apel ferm la München: UE să renunţe la unanimitate și să fie capabilă să se apere singură
1.624

1.709
VIDEO Marco Rubio pune sub semnul întrebării intențiile Rusiei privind sfârșitul războiului
1.709

58
Marea Britanie va desfăşura „în acest an” un grup aeronaval în Atlanticul de Nord şi în Extremul Nord
58

47
Maia Sandu, dialog la nivel înalt la München: întrevederi cu Marco Rubio și Mark Rutte
47

3.437
VIDEO Cancerlarul Germaniei s-a dezlănțuit la adresa lui Donald Trump: SUA și-au atins limitele puterii
3.437

1.653
VIDEO Marco Rubio liniștește Europa: Vom fi întotdeauna un copil al Europei, nu renunțăm la relația transatlantică
1.653

3.009
China, cheia pentru oprirea războiului din Ucraina - Ambasadorul SUA la NATO: Un telefon
3.009

105
Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs sâmbătă în apropierea coastelor Vanuatu, conform Serviciului Geologic al Statelor Unite
105

2.695
Marco Rubio la Munchen: America și Europa trebuie să remodeleze împreună ordinea globală, dar Europa trebuie să se apere singură
2.695

















Comentează