Ucraina a criticat miercuri NATO, reproşându-i că nu a făcut nimic pentru a accelera aderarea sa, în pofida puternicelor tensiuni cu Rusia care a masat zeci de mii de soldaţi la frontiera sa, notează AFP.
Exprimându-se la Kiev în cursul unei conferinţe de presă comune cu secretarul general al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Helga Schmid, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a afirmat că ţara sa este recunoscătoare Alianţei Nord-Atlantice pentru "uşa deschisă" fostelor republici sovietice.
"Dar nu s-a luat nici o măsură pentru punerea în aplicare a acestei decizii", şi-a exprimat el regretul, în contextul în care Ucraina şi-a exprimat încă din 2008 dorinţa de a adera la NATO.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut în aprilie Alianţei Nord-Atlantice să accelereze procesul de aderare a ţării sale, singura modalitate, în opinia lui, de a pune capăt războiului care opune din 2014 forţele Kievului separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei.
El a făcut această solicitare atunci când Moscova trimisese aproximativ 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană şi în peninsula anexată Crimeea, oficial pentru manevre militare. Aceste trupe au fost retrase de atunci.
Ţările membre NATO sunt însă reticente să accepte Ucraina în rândul lor, a cărei aderare ar fi percepută de Rusia ca o ameninţare serioasă la frontierele sale.
Dmitro Kuleba a denunţat din nou miercuri decizia NATO de a nu invita Ucraina la summitul din 14 iunie de la Bruxelles, unde se aşteaptă să fie prezent preşedintele american, Joe Biden.
"Nu înţelegem cum este posibil să nu inviţi Ucraina şi de ce nu este posibil să găseşti un format adecvat pentru participarea Ucrainei la summitul din acest an", a spus şeful diplomaţiei de la Kiev.
Cu toate acestea, el a spus că se aşteaptă ca Georgia, o altă fostă republică sovietică, să primească o invitaţie în acest an în cadrul Planului de acţiune pentru aderare, prima etapă oficială spre a deveni membru al Alianţei Nord-Atlantice.
Ucraina a critica NATO că nu a făcut nimic pentru a accelera aderarea sa
București
8°C
Articole Similare

285
Declarația care schimbă jocul: șeful NATO anunță posibila aliniere a Europei cu SUA în războiul cu Iranul
285

115
Situație critică în Hawaii: inundațiile istorice provoacă pene masive de electricitate
115

1.019
Un diplomat iranian dezvăluie de ce nu cedează Iranul, în ciuda pierderilor din război
1.019

468
Descoperirea care îi lasă fără cuvinte pe astronomi: Atmosferă „imposibilă” pe o planetă super-Pământ extrem de veche
468

355
Milioane de români sunt plecați din România: Aceștia trimit mai mulți bani în țară decât investitorii străini
355

257
Ce 'surpriză'! Kim Jong-un a fost reales în funcția supremă a statului nord-coreean
257

52
Elon Musk anunță că SpaceX şi Tesla vor construi două fabrici de cipuri în SIA
52

349
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a intensificat atacurile asupra Ucrainei, cu sute de lovituri în Zaporojie
349

604
Incident tulburător într-un avion: Pasagerii au zburat timp de 13 ore cu trupul unei femei decedate la bord
604

783
Există o mare unică în lume: Nu are niciun țărm și nu aparține nici unei națiuni
783

706
Primești aproape 30.000 de euro ca să te muți într-un loc idilic din Europa, dar oferta ascunde o capcană
706

2.364
Fostul președinte al Consiliului European confirmă suspiciunile: Ungaria dădea informații din ședințele UE direct către Moscova
2.364

943
Verdict în cazul șefului procurorilor internaționali: decizie cu miză globală în cazul lui Karim Khan, după ancheta ONU
943
















Comentează