Forţele militare turce sunt hotărâte să treacă la est de râul Eufrat în nordul Siriei cât de curând posibil, a declarat ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, citat marţi de cotidianul Hurriyet, informează Reuters preluată de Agerpres.
Turcia a anunţat mai devreme luna aceasta că va lansa o nouă operaţiune militară în zona respectivă. Săptămâna trecută, SUA au anunţat retragerea totală din nordul Siriei a trupelor americane, obligând Turcia să-şi amâne planurile sale.
Preşedintele Turciei Tayyip Recep Erdogan şi preşedintele american Donald Trump au convenit să-şi coordoneze acţiunile pentru a preveni apariţia unui vacuum de putere în zonă, a subliniat Preşedinţia turcă. Discuţia telefonică a avut loc după anunţul făcut miercurea trecută de Erdogan privind lansarea unei noi operaţiuni 'în zilele următoare' împotriva miliţiei kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG) din nordul Siriei, care vizează poziţiile acestora situate la est de Eufrat.
Washingtonul sprijină YPG împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI), însă Ankara consideră această miliţie drept o organizaţie 'teroristă' având legătură cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care duce un război de gherilă în sud-estul Turciei din 1984.
Cu toate acestea, Erdogan a părut că lasă deschisă posibilitatea unui eventual compromis cu Statele Unite, aliaţii Turciei în NATO.
Turcia a lansat deja două ofensive în nordul Siriei din 2016 împotriva YPG şi a jihadiştilor SI.
Tensiunile dintre Ankara şi Washington s-au agravat în ultimele săptămâni după ce Statele Unite au instalat posturi de observare în nordul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia, pentru a preveni izbucnirea de confruntări între forţele turce şi cele kurde. Această măsură a provocat furia Turciei, care vede în acest dispozitiv o încercare a SUA de a proteja miliţiile YPG.
Turcia intenționează să organizeze cât mai curând o operațiune în nordul Siriei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială în China
0

1.010
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.010

42
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
42

2.031
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.031

79
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
79

1.454
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.454

4.175
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.175

2.028
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.028

79
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
79

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.318
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.318

63
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
63

3.418
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.418

















Comentează