Şefa guvernului finlandez, Sanna Marin, a avertizat marţi că aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO ar putea fi îngheţată dacă până la summitul de la Madrid, din 28-30 iunie, nu se ajunge la un acord cu Turcia, care blochează candidaturile celor două ţări nordice, informează AFP, potrivit Agerpres.
Orice acord de aderare la Alianţa Nord-Atlantică trebuie să fie aprobat cu unanimitate de cele 30 de state membre.
''Cred că este extrem de important să mergem înainte în acest stadiu. Dacă nu ne reglăm aceste chestiuni înainte de Madrid, situaţia riscă să treneze'', a afirmat Sanna Marin.
''Nu ştim pentru cât timp, dar situaţia ar putea fi îngheţată pentru o perioadă'', a explicat ea în timpul unei vizite în Suedia.
Ankara acuză Suedia şi Finlanda că adăpostesc membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), grupare calificată drept ''teroristă'' de Turcia şi de aliaţii săi occidentali.
Sanna Marin a subliniat că Suedia şi Finlanda iau în serios îngrijorările Turciei şi doresc să ''corecteze neînţelegerile, dacă acestea există''.
Ea a spus că Turcia declarase că cele două ţări nordice vor fi binevenite în NATO, dar că Ankara şi-a schimbat discursul după ce au fost depuse cererile de aderare.
În mod tradiţional neutre, Finlanda şi Suedia au decis să adere la NATO ca reacţie la agresiunea militară neprovocată şi nejustificată lansată de Rusia contra Ucrainei pe 24 februarie. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Turcia ar putea îngheța aderarea Suediei și Finlandei la NATO - Avertismentul premierului finlandez
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

224
Șeful celei mai mari companii de armament din Europa trage semnalul de alarmă: "Dacă războiul din Iran mai durează o lună, aproape că nu vom mai avea deloc rachete"
224

5
Rusia acuză Israelul că a lansat un atac „ţintit” asupra a doi jurnalişti ai RT în Liban
5

259
Războiul din Iran zguduie economia globală. FMI avertizează asupra riscurilor
259

2.238
Prima țară din Europa care ia în calcul raționalizarea carburanților: Benzina se va da pe cartelă; scenariu de criză fără precedent
2.238

1.571
Planul Iranului începe să își arate efectele: SUA vor să ridice restricțiile asupra petrolului iranian
1.571

25
ESA a restabilit contactul cu unul dintre cei doi sateliţi ai misiunii Proba-3
25

1.889
„Nu face asta” - Trump spune că i-a cerut lui Netanyahu să oprească atacurile asupra instalaţiilor energetice ale Iranului
1.889

3.757
Pagubele produse de Iran sunt atât de mari încât nici măcar finalul războiului nu ar pune capăt crizei: O criză va lovi pe termen lung
3.757

33
Polonia a lansat două noi sisteme radar pentru a îmbunătăţi informaţiile privind securitatea operaţională a zborurilor
33

1.644
VIDEO Războiul cu Iranul devine tot mai costisitor: Trump confirmă cererea de fonduri suplimentare către Congres
1.644

3.348
VIDEO Donald Trump glumește pe seama unuia dintre cele mai negre momente din istoria SUA: Ce a urmat, a schimbat definitiv lumea
3.348

105
Zelenski promite repararea conductei Drujba, dar cere ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro blocat de Orban
105

56
Serviciile iraniene de informaţii au arestat 178 de persoane pentru spionaj de la începutul războiului
56
















Comentează