Guvernul de la Ankara a acordat până acum cetăţenia turcă unui număr de 72.000 de refugiaţi sirieni, conform cotidianului Hurriyet de luni, citat de Xinhua conform Agerpres.
Au primit cetăţenie 36.000 de adulţi şi un număr egal de copii sirieni, a precizat ministrul de interne, Suleyman Soylu, în parlament.
Aproximativ 380.000 de copii sirieni s-au născut în Turcia, a indicat ministrul, exprimându-şi dorinţa personală ca şi acestora să le fie acordată cetăţenia.
'Aceasta va fi cea mai mare investiţie în fraternitatea noastră pentru încă un secol', a subliniat ministrul.
El a precizat că 28.000 de sirieni au avut drept de vot la alegerile din 24 iunie şi că 36.000 îşi vor putea exprima opţiunile la viitorul scrutin local din martie 2019.
Turcia găzduia la sfârşitul lunii octombrie 3,59 milioane de refugiaţi sirieni, conform Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.
Turcia a acordat până acum cetățenie unui număr de 72.000 de refugiaţi sirieni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

20
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
20

1.128
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
1.128

1.119
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.119

2.347
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.347

86
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
86

8.577
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
8.577

4.225
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.225

950
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
950

1.464
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.464

8.819
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
8.819

75
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
75

109
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
109

55
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
55
















Comentează