Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR (USS CFR) şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) protestează joi în faţa sediului Consiliului Concurenţei din Piaţa Presei Libere în intervalul orar 9:30-10:30.
Totodată, în intervalul orar 10:45-12:45, sindicaliştii protestează la sediile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, SNTFC "CFR Călători" SA, CN CF "CFR" SA şi Autorităţii pentru Reformă Feroviară.
Conform unui comunicat al Confederaţiei Meridian, sindicaliştii cer stoparea acţiunilor care conduc la eliminarea CFR Călători de pe piaţa de transport feroviar din România şi a acţiunilor de eliminare a spitalelor CFR din sistemul feroviar din România, aplicarea Legii nr. 195 din 2020 privind statutul personalului feroviar şi salarii decente pentru ceferişti. Totodată, aceştia solicită încheierea, până cel târziu în luna noiembrie 2022, a contractelor de servicii publice prin atribuire directă în sistemul feroviar de călători pe 10 ani aprobate prin Hotărâre de Guvern şi publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
"CSN MERIDIAN apreciază acţiunile întreprinse de autorităţile relevante, de la ultimul protest al ceferiştilor din cadrul FSTFR din data de 25 august 2022, deschiderea pentru dialog social, atât a viceprim-ministrului României, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a preşedintelui Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşianu, cât şi a preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, şi a echipei de experţi din cadrul acestei instituţii. Camarazii noştri de la FSTFR şi-au atins parţial obiectivele prin protestul de la sfârşitul lunii august, în sensul că viceprim-ministrul României, Sorin Mihai Grindeanu, a aprobat Nota de Fundamentare privind atribuirea directă a contractelor de servicii publice pentru perioada 11 decembrie 2022 - 11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători pe calea ferată", se menţionează în comunicat.
Sindicaliştii susţin că mai sunt etape de parcurs pentru a finaliza acest proces până cel mai târziu în luna noiembrie, însă acţiunea ministrului Transporturilor, precum şi asigurările date de preşedintele ARF şi preşedintele Consiliului Concurenţei, în sensul acordării unei priorităţi maxime acestei proceduri de care depinde însăşi viitorul principalului operator de transport feroviar de pasageri din ţara noastră, au determinat FSTFR să reducă amploarea protestelor din data de 8 septembrie 2022.
Reprezentanţii FSTFR reproşează directorului general al CFR Călători că în timpul mandatului său au fost şi sunt nemulţumiţi mulţi călători şi mulţi salariaţi ai CFR Călători şi au existat şi incidente cu locomotive care au luat foc sau au rămas defecte în parcurs. Potrivit sindicaliştilor, directorul general al CFR Călători nu a luat măsuri pentru a rezolva aceste situaţii, caietele de sarcini pentru modernizări nu au fost redactate şi, din această cauză, după ce apar caietele de sarcini, până vor fi verificate de agenţia de achiziţii publice şi se va publica în SICAP nu mai este timp anul acesta pentru semnat contractele de modernizări.
Aceştia susţin că în locul schimbului real de generaţii s-a schimbat doar o parte din generaţiile respective, iar celelalte 1.000 de locuri vacante prin pensionare, la funcţii în general de exploatare, au fost tăiate de către directorul general "din pix" la proiectul de BVC al CFR Călători pe anul 2022 şi de către directorii de SRTFC-uri ulterior după jumătatea anului 2022.
"Pe parcursul anului 2022, directorul general a scos casierele din programul de tură în majoritatea staţiilor, în unele staţii a scăzut numărul casierelor chiar şi ziua, iar cozile la casierii au crescut", se mai spune în comunicat.
Sindicaliştii susţin că la negocierea CCM 2022-2023 la nivel de CFR Călători, directorul general a introdus funcţii noi ca salarizare pentru structuri organizatorice neexistente şi după intrarea în aplicare a CCM-ului respectiv.
"Mai mult la negocierea CCM 2022-2023 la nivel de CFR Călători, directorul general a introdus funcţia nouă de mecanic debutant, care a scăzut salariul mecanicului de locomotivă până la salariul de mecanic ajutor încălcând Directiva Europeană pentru Mecanic Locomotivă şi Clasificarea Ocupaţiilor din România(COR) şi a eliminat o prevedere de departajare a mecanicilor de locomotivă referitoare la obţinerea clasei maxime de salarizare de mecanicii de locomotivă ce fac serviciu pe locomotive ce remorchează trenuri de călători cu viteze mai mari de 140 Km/h. Tot la negocierea CCM 2022-2023 la nivel de CFR Călători, directorul general a micşorat stagiile de formare la mecanicii de locomotivă debutanţi: de la 6 luni la 3 luni pe mecanic ajutor şi de la 6 luni la 3 luni pe mecanic asistent lăsând astfel din punctul nostru de vedere timp insuficient pentru formare", se menţionează în comunicat.
Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România - FSTFR avertizează că va apăra cu toate forţele locurile de muncă şi dreptul la un salariu decent al membrilor săi, salariaţi ai SNTFC "CFR Călatori" S.A., în condiţiile în care a semnalat în nenumărate rânduri atât conducerii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cât şi a SNTFC CFR Călători S.A.
"Faptul că acţiunile şi măsurile luate de actuala conducere a SNTFC CFR Călători SA de reorganizare / restructurare a societăţii în această perioadă de criză economică nu sunt oportune şi vor conduce la destructurarea şi distrugerea SNTFC "CFR Călători" S.A. fără să fie nimeni făcut responsabil de acest rezultat, prin acţiunile împotriva intereselor acestui operator feroviar de interes public naţional, prin destructurarea resurselor umane din societate, prin lipsa investiţiilor, prin lipsa achiziţiilor de material rulant, prin nefinanţarea reparaţiilor materialului rulant, prin măsuri care favorizează indirect operatorii privaţi şi prin inacţiunea în sensul identificării unor măsuri viabile de redresare şi eficientizare a activităţii în general", se mai spune în comunicat.
Turbulențe sociale în Capitală! Sindicaliștii din transportul feroviar protestează în fața mai multor instituții - ce nemulțumiri au
Explorează subiectul
Articole Similare

623
Șeful Romsilva Arad, obligat să restituie bonusul de pensionare de aproape 300.000 de lei. Ministrul Mediului a făcut anunțul
623

29
VIDEO ÎPS Teodosie a împlinit 70 de ani de viață
29

23
O femeie a fost agresată și jefuită de propriul soț. Bărbatul i-a furat din casă 3.000 de euro și mai multe bijuterii din aur
23

37
Prețurile machiajului profesional explodează înainte de Revelion: Cât plătesc româncele pentru look-ul perfect
37

1.581
ÎCCJ demontează acuzațiile: „Nu a existat nicio decizie de desființare a completurilor penale”
1.581

1.525
Termenul estimat pentru circulația pe Autostrada Transilvania până aproape de granița cu Ungaria
1.525

58
Propunerea de legalizare a pulverizării de pesticide cu drone stârnește reacții: Apicultorii și fermieri se opun printr-o scrisoare deschisă
58

6.850
ALERTĂ - Apă contaminată într-un mare spital de copii: ministrul Sănătății intervine de urgență la Iași
6.850

2.347
DOCUMENT | Motivarea CCR schimbă datele problemei în legea pensiilor private: articolul pentru bolnavii de cancer - 'nejustificat și discriminatoriu'
2.347

2.869
Care este termenul până la care se va reține contribuția de 10% la sănătate (CASS) din pensiile românilor
2.869

44
VIDEO Lucrările la Planșeul Unirii continuă cât permite vremea, anunță primarul Daniel Băluță: 'Se lucrează, evident!'
44

4.288
Lovitură dură a DNA: Celebru avocat, condamnat pentru trafic de influență. Promitea, pe bani grei, ca 'rezolvă' cu judecători de la Curtea de Apel București
4.288

43
Dezastrul de la Barajul Paltinu, în atenția Comisarului European pentru Coeziune
43




















Comentează