Partidul S.O.S. România a acuzat Guvernul de împovărarea românilor cu taxe din ce în ce mai mari, în timp ce pentru companiile străine au fost adoptate facilităţi şi optimizări fiscale, relatează agerpres.
Duminică, la dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură "Opriţi sărăcirea românilor! Tăiaţi de la voi, nu de la ei!", ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege pentru stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, S.O.S. România a atras atenţia că măsurile Executivului pun presiune pe firmele româneşti şi pe cetăţeni.
"Domnule Bolojan, zi de zi împovăraţi românii cu taxe din ce în ce mai mari, Guvernul pe care îl conduceţi loveşte în oameni şi în firmele româneşti prin creşterea TVA, a accizelor, a impozitelor pe dividende şi proprietate, în timp ce marile companii străine sunt facilitate. Le-aţi permis să-şi ascundă profiturile prin aşa-zisa optimizare fiscală (...). Domnule Bolojan, capitalul românesc se sufocă, firmele mici sunt pe butuci, clasa de mijloc este împinsă spre faliment şi asta în timp ce marile corporaţii multinaţionale îşi scot profiturile afară din România", a declarat deputatul S.O.S. Tudor Ionescu.
Semnatarii moţiunii de cenzură arată că Guvernul Bolojan implementează măsuri care nu au fost niciodată prezentate românilor.
"Această situaţie reprezintă cea mai amplă operaţiune de înşelătorie electorală din istoria modernă a României. Programele pe baza cărora alegătorii au votat partidele coaliţiei nu conţineau niciuna dintre măsurile devastatoare adoptate ulterior: reducerea cu 70% a sumelor retrase din Pilonul II la pensionare, majorarea TVA şi a accizelor, impunerea CASS pentru co-asiguraţi şi pensionari, reducerea plafonului pentru microîntreprinderi, supraîncărcarea cadrelor didactice, scăderea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, creşterea de 500 de ori a capitalului minim pentru societăţile comerciale, majorarea impozitelor pe dividende şi pe proprietate", se arată în textul moţiunii.


































Comentează