Fostul preşedinte Donald Trump a promis că va ajuta Partidul Republican să câştige locuri în Congres la alegerile din 2022, dar i-a atacat pe liderul minorităţii din Senat, Mitch McConnell, şi pe fostul vicepreşedinte, Mike Pence, la o retragere a donatorilor desfăşurată sâmbătă la Mar-a-Lago, în Florida, informează duminică Reuters preluat de agerpres.
În cadrul unei cine desfăşurate la clubul său Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, pentru donatorii din Comitetul Naţional Republican, Trump a precizat că este încă iritat de incapacitatea sa de a rămâne la Casa Albă.
Îndepărtându-se de textul pregătit, Donald Trump a spus că a vorbit recent cu Pence şi i-a comunicat că este în continuare dezamăgit de el, iar despre senatorul Mitch McConnell a afirmat că este un "pui de căţea", a declarat pentru Reuters un participant la eveniment.
În textul intervenţiei pregătite, Trump a încercat să se poziţioneze ca persoană cu influenţă printre republicani, spunând că vrea să vorbească "despre viitorul Partidului Republican şi despre ceea ce noi trebuie să facem pentru a-i înscrie pe candidaţii noştri pe un traseu care să se îndrepte spre victorie".
"Sunt în faţa voastră în această seară plin de încredere că, în 2022, vom prelua Camera (Reprezentanţilor) şi vom revendica Senatul. Şi apoi, în 2024, un candidat republican va câştiga Casa Albă"', a afirmat Trump.
El a mai spus că orice discuţie despre propriile sale planuri - Constituţia îi dă dreptul să candideze pentru un nou mandat de patru ani - ar trebui să aştepte până după alegerile din noiembrie 2022.
Mai mulţi republicani iau în considerare posibilitatea de a candida pentru nominalizarea din partea partidului în scrutinul prezidenţial din 2024, cum ar fi fostul secretar de stat, Mike Pompeo, sau guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis.
Donald Trump, care şi-a presărat intervenţia cu atacuri la adresa preşedintelui democrat Joe Biden, a declarat că "Partidul Republican va reuşi şi va creşte în viitor prin acceptarea destinului său de campion al americanilor din clasa muncitoare".
Rolul activ al republicanului Donald Trump în politica de partid, în pofida pierderii alegerilor prezidenţiale din 2020, constitue o abordare diferită de cea a altor foşti preşedinţi, care au avut tendinţa de a se retrage din lumina reflectoarelor după ce au părăsit Casa Albă.
Trump tună și fulgeră. Susține că nu s-a împăcat cu pierderea alegerilor și anunță o ofensivă totală pentru 2022: Vom recâștiga Congresul!
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
136

965
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
965

24
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
24

762
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
762

58
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
58

48
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
48

863
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
863

1.914
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.914

2.492
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.492

1.266
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.266

95
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
95

840
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
840

3.927
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.927
















Comentează