Preşedintele american Donald Trump a respins categoric perspectiva revenirii în Statele Unite a unei tinere care s-a alăturat Statului Islamic din Siria, relatează AFP şi Reuters preluate de Agerpres.
"I-am ordonat secretarului de stat Mike Pompeo - şi a fost complet de acord - să nu autorizeze întoarcerea Hodei Muthana în ţară", a transmis miercuri pe Twitter preşedintele american, la scurt timp după ce secretarul de stat a dat un comunicat asigurând că tânăra femeie nu este cetăţean al SUA.
"Nu are nicio bază juridică, nu are paşaport american valabil, nici dreptul la paşaport, nici viză pentru SUA", a precizat Pompeo.
În schimb, avocatul tinerei, al cărei tată a fost un diplomat yemenit, a respins acest argument.
"Hoda Muthana s-a născut în New Jersey în 1994, când tatăl ei nu mai era diplomat de câteva luni. Este cetăţean american", a explicat pentru France Presse Hassan Shilby.
Deşi Constituţia SUA garantează cetăţenia americană celor născuţi pe teritoriul american, copiii diplomaţilor acreditaţi nu dobândesc automat cetăţenia pentru că "nu se află sub jurisdicţia Statelor Unite", a indicat Serviciul american pentru cetăţenie şi imigraţie. Or, faptul că tatălui ei îi fusese retras statutul diplomatic înseamnă că Hoda Muthana este cetăţean al SUA, a argumentat Charles Swift, director al Centrului legislativ constituţional pentru musulmanii din America.
Hoda Muthana "avea un paşaport valabil" când a plecat în Siria, în 2014, pentru a se alătura SI, a menţionat Shilby.
"Este posibil (ca Muthana) să fi încălcat legea, iar dacă a făcut acest lucru este gata să plătească preţul. Nu putem merge până acolo încât să-i privăm pur şi simplu de cetăţenie pe cei care încalcă legea. Aceasta nu este America", a adăugat el.
Potrivit unui responsabil american, Hoda Muthana nici n-ar fi trebuit de fapt să deţină respectivul paşaport. "Dra Muthana nu a fost niciodată cetăţean american", a precizat acesta.
Cazul tinerei intervine într-un context în care Donald Trump i-a îndemnat insistent pe europeni să primească înapoi sutele de cetăţeni străini reţinuţi de alianţa arabo-kurdă Forţele Democratice Siriene (FDS) care s-au alăturat SI, pentru ca ulterior să-i aducă în faţa justiţiei. Ţările europene vizate au reacţionat însă rezervat, temându-se în special de o radicalizare în închisorile unde ar urma să ajungă cei readmişi.
Hoda Muthana, arestată într-o tabără de refugiaţi din nord-estul Siriei după ce s-a predat forţelor kurde, a participat activ la propaganda jihadistă, sub pseudonimul "Oum Jihad", făcând apel, între altele, la "vărsarea de sânge american" şi felicitându-i pe autorii atentatului din 2015 de la Charlie Hebdo, potrivit organizaţiei Counter Extremism Project.
După arestare, ea a dat interviuri mai multor ziare occidentale în care susţine că regretă profund ce a făcut şi că vrea să se întoarcă în SUA.
"Am realizat că am făcut o mare greşeală. Sunt conştientă că mi-am distrus viitorul şi pe cel al fiului meu şi regret profund", a spus între altele tânăra, care ar fi fost măritată cu trei luptători din SI, toţi morţi în prezent, şi are un băieţel de 18 luni.
Potrivit New York Times, o altă femeie, în vârstă de 46 de ani, cu dublă cetăţenie a SUA şi a Canadei este reţinută în aceeaşi tabără cu Muthana. Kimberly Gwen Polman a plecat din Canada în 2015 pentru a se întâlni cu un luptător al SI pe care îl cunoscuse online. Cele două femei au mai indicat pentru NYT că într-o altă tabără se află tot în arest patru surori originare din Seattle, împreună cu cei patru copii ai lor.
Zilele trecute, Londra a decis să-i retragă cetăţenia adolescentei Shamima Begum, care în mod similar a plecat în Siria pentru a se alătura SI iar acum doreşte să revină în Marea Britanie, împreună cu bebeluşul ei născut în weekend.
Trump se opune revenirii în SUA a unei tinere care s-a alăturat Statului Islamic în Siria
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

18
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
18

409
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
409

19
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
19

720
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
720

34
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
34

1.502
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
1.502

90
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
90

610
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
610

774
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
774

1.214
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.214

1.751
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.751

751
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
751

1.115
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.115















Comentează