Preşedintele american Donald Trump a lăudat luni acordul de liber schimb cu Canada şi Mexic încheiat 'in extremis' în cursul nopţii trecute, numindu-l 'cel mai important' din istoria Statelor Unite, transmite AFP preluată de Agerpres
'Sunt bucuros să împărtăşesc poporului american această veste istorică pentru naţiunea noastră şi, totodată, pentru lume', a declarat luni Trump, vizibil satisfăcut, din Grădina Trandafirilor de la Casa Albă.
Noul tratat - Acordul economic Statele Unite, Mexic, Canada (USMCA) - urmează să înlocuiască Acordul nord-american de liber schimb (NAFTA), semnat în urmă cu aproape 25 de ani. Pentru a intra în vigoare, USMCA trebuie să fie aprobat de legislativele celor trei ţări.
Donald Trump vrea să semneze textul la sfârşitul lunii noiembrie cu preşedintele mexican, Enrique Pena Nieto, al cărui mandat se încheie la 1 decembrie, şi cu premierul canadian Justin Trudeau.
De altfel, despre acesta din urmă a afirmat că este 'un om rezonabil', după ce relaţiile între cei doi lideri se degradaseră considerabil în ultimele săptămâni.
'Au existat vii tensiuni între el şi mine', a recunoscut Trump. 'Dar totul s-a rezolvat spre miezul nopţii în noaptea trecută', când s-a ajuns la un consens cu privire la USMCA, a adăugat el.
'Singura problemă cu Justin este că îşi iubeşte poporul. Luptă dur pentru poporul său. Noi am avut întotdeauna o relaţie foarte bună. Ea s-a înveninat puţin în ultimele două luni, dar totul a fost depăşit prin acest acord', a susţinut el.
Întrebat dacă crede că acordul va fi adoptat de Congres, în condiţiile în care alegerile legislative parţiale din noiembrie ar putea da o majoritate opoziţiei democrate, Trump a dat asigurări că are şi alte opţiuni la dispoziţie, fără însă a explica la ce se referă.
El a subliniat că 'este un privilegiu să faci comerţ cu Statele Unite', şi a reamintit atitudinea sa foarte dură faţă de China şi de practicile comerciale ale acesteia, pe care le consideră 'neloiale'.
'China vrea să discute, dar este prea devreme pentru a discuta', a afirmat Trump, considerând că tactica sa de presiune, prin impunerea de taxe vamale pe aproape jumătate din importurile de produse chineze în SUA, funcţionează.
El a făcut un lung inventar al avantajelor pe care le oferă, în opinia sa, noul acord pentru lucrătorii americani, de la fermieri la angajaţii din industria de automobile.
Cu acelaşi prilej, preşedintele american a mai anunţat că India doreşte să înceapă 'imediat' negocieri comerciale cu SUA.
Trump salută acordul de liber schimb cu Canada și Mexic
București
-1°C
Articole Similare

154
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
154

216
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
216

34
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
34

255
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
255

690
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
690

45
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
45

580
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
580

413
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
413

1.058
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.058

26
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
26

464
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
464

416
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
416

2.673
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.673

















Comentează