Cel mai bun dintre pământeni este Donald Trump? Președintele este sigur că va ajunge în Rai: 'Ar trebui să ajung acolo'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 06-02-2026 10:12

Article thumbnail

Sursă foto: ROBERTO SCHMIDT / AFP / Profimedia

Președintele american Donald Trump a stârnit din nou atenția cu declarațiile sale despre viața de apoi, spunând joi, la Micul Dejun Național de Rugăciune, că există șanse mari să ajungă în Rai.

„Chiar cred că probabil ar trebui să ajung acolo. Nu sunt un candidat perfect, dar am făcut o mulțime de lucruri bune pentru oameni”, a afirmat Trump, conform CNN.

El a precizat că unele comentarii anterioare, în care părea că nu crede că ar avea loc în Rai, au fost spuse în glumă. „Aleg adesea să fiu sarcastic cu presa. Ei îți scriu cuvintele”, a explicat Trump, ironizând modul în care au fost punctate declarațiile sale.

Anul trecut, în octombrie, președintele le-a spus reporterilor la bordul Air Force One, în drum spre Israel: „Nu cred că există ceva care să mă ducă în Rai”.

Un acord de pace pentru Ucraina îl poate duce în Rai

Ulterior, președintele s-a răzgândit și a declarat că un acord de pace în Ucraina i-ar putea crește șansele de a ajunge în Rai.

Micul Dejun Național de Rugăciune este un eveniment anual organizat din 1953 la Washington Hilton Hotel, reunește lideri religioși, membri ai Congresului, diplomați și invitați din întreaga lume.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri