CFR Infrastructură a anunțat anularea a circa 40 de trenuri care circulau într-o anumită zonă din țară. Circulația feroviară va fi închisă total, începând de luni, 16 februarie, vreme de două săptămâni, iar pasagerii vor fi transportați cu microbuze.
Pe ce rută sunt anulate trenurile
Astfel, circulația feroviară va fi închisă timp de două săptămâni între stațiile Banu Mărăcine și Malu Mare, în apropierea Craiovei, pe magistrala 100 București – Timișoara.
Pasagerii vor fi transportați cu microbuze pe distanța Craiova – Leu și retur.
Închiderea se face deoarece vor fi lucrări pe viaductul Cârcea
Lucrări programate:
• demontarea liniei de contact;
• demontarea șinelor din zona aparatelor de reazem;
• relocarea instalațiilor feroviare;
• scoaterea podurilor provizorii de pe firul I;
• riparea tablierelor metalice existente pe firul II;
• montarea tablierelor metalice noi pe firul I;
• refacerea suprastructurii căii pe firul II;
• montarea și repunerea sub tensiune a liniei de contact.
După finalizarea lucrărilor, la 1 martie, circulația feroviară între stațiile Banu Mărăcine – Malu Mare va fi reluată exclusiv pe firul II.
Care sunt trenurile anulate
Trenul 72 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 (fără zilele de 19 și 20.02.2026) pe distanța București Nord- Craiova și va circula conform livret în relația Craiova-Arad-Curtici-Lokoshaza. În locul trenului 72 CIRCULĂ tren 12072 în relația București Nord – Leu Hm. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm – la stația Craiova. În zilele de 19 și 20.02.2026 trenul 72 SE ANULEAZĂ pe distanța București Nord- Craiova-Arad și va circula conform livret în relația Arad-Curtici-Lokoshaza. În locul trenului 72 CIRCULĂ tren 12173 în relația Craiova-Caransebeș. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Caransebeș (de la tren 12173) – la stația Arad (la tren 72).
Trenul 1925 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 pe distanța București Nord -Leu Hm -Craiova și va circula conform livret în relația Craiova-Deva.
Trenul 16013 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 pe distanța Leu Hm -Craiova și va circula conform livret în relația București Nord-Leu Hm. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm – la stația Craiova.
Trenul 16099 SE REPUNE ÎN CIRCULAȚIE conform livret pe distanța București-Nord – Leu Hm în perioada 16.02.2026-01.03.2026.
Trenul 1999 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 în relația București Nord-Leu Hm-Timișoara Nord-Arad. În locul trenului 1999 CIRCULĂ tren 12999 în relația Craiova-Timișoara Nord-Arad. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm (de la tren 16099) – la stația Craiova (la tren 12999).
Trenul 1825 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 pe distanța Leu Hm-Târgu Jiu și va circula conform livret pe distanța București Nord -Leu Hm. În locul trenului 1825 CIRCULĂ tren 12825 în relația Craiova-Târgu-Jiu. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm – la stația Craiova.
Trenul 1835 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 pe distanța Leu Hm-Teiuș și va circula conform livret în relația București Nord -Leu Hm. În locul trenului 1835 CIRCULĂ tren 12835 în relația Craiova-Teiuș–Cluj Napoca. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm – la stația Craiova.
Trenul 9901 SE ANULEAZĂ în perioadele 16-19.02.2026 și 22-26.02.2026 pe distanța Leu Hm-Craiova și va circula conform livret pe distanța București Nord-Leu Hm. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm – la stația Craiova. În zilele de 20,21,27 și 28.02.2026 trenul 9901 SE ANULEAZĂ în relația București Nord-Leu Hm-Craiova.
Trenul 78 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 pe distanța București Nord-Craiova și va circula conform livret în relația Craiova-Curtici-Lokoshaza. În locul trenului 78 CIRCULĂ tren 12078 în relația București Nord-Caracal-Piatra Olt-Craiova.
Trenul 16015 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 în relația București Nord -Craiova. În locul trenului 16015 CIRCULĂ tren 16415 în relația București Nord-Leu Hm.
Trenul 1821 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 în relația București Nord –Leu-Arad. În perioada 17.02.2026-01.03.2026 în locul trenului 1821 CIRCULĂ tren 12821 în relația Craiova-Simeria-Arad. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm (de la tren 16415) – la stația Craiova (la tren 12821).
Trenul 12820 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 pe distanța Craiova-București Nord și va circula conform livret în relația Arad-Craiova.
Trenul 9900 SE ANULEAZĂ în perioada 17.02.2026 – 01.03.2026 pe distanța Craiova-Leu Hm și va circula conform livret în relația Leu Hm- București Nord
Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova (de la tren 12820) – la Leu Hm (la tren 9900).
Trenul 16012 SE ANULEAZĂ în perioada 17.02.2026 01.03.2026 pe distanța Craiova- Leu Hm și va circula conform livret pe distanța Leu hm- București Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova- la Leu Hm.
Trenul 79 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 pe distanța Craiova- București Nord și va circula conform livret în relația Lokoshaza-Curtici-Craiova. În perioada 17.02.2026-01.03.2026 în locul trenului 79 CIRCULĂ tren 12079 în relația Craiova-Piatra Olt-Caracal-București Nord.
Trenul 9910 SE ANULEAZĂ în perioada 17-27.02.2026 (fără zilele de sâmbătă și duminică) pe distanța Craiova-Leu Hm și va circula conform livret în relația Leu Hm-București Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova – la Leu Hm.
Trenul 1826 SE ANULEAZĂ în perioada 17.02.2026 – 01.03.2026 pe distanța Craiova- București Nord și va circula conform livret pe distanța Târgu Jiu-Craiova. În locul trenului 1826 CIRCULĂ tren 12826 în relația Leu Hm – București Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova – la Leu Hm.
Trenul 1926 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026 – 01.03.2026 pe distanța Craiova-București Nord și va circula conform livret în relația Deva-Craiova. În locul trenului 1926 CIRCULĂ tren 12926 în relația Leu Hm- București Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova – la Leu Hm.
Trenul 1998 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026 – 01.03.2026 în relația Craiova- București Nord și va circula conform livret în relația Arad-Craiova. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova – la Leu Hm.
Trenul 16011 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026 – 01.03.2026 în relația Craiova-Leu Hm-București Nord și trenul 12216 SE ANULEAZĂ în relația Leu Hm-București Nord.
Trenul 16016 SE ANULEAZĂ 16.02.2026 – 01.03.2026 pe distanța Craiova – Leu Hm și va circula conform livret în relația Leu Hm-București Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova – la Leu Hm (la tren 16016).
Trenul 1836 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 pe distanța Craiova- București Nord și va circula conform livret pe distanța Cluj Napoca-Craiova.
Trenul 73 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 (fără zilele de 19 și 20.02.2026) pe distanța Craiova- București Nord și va circula conform livret în relația Lokoshaza-Arad-Craiova. În perioada 16-28.02.2026 în locul trenului 1836 CIRCULĂ tren 12836 în relația Leu Hm – București Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova (de la trenurile 1836 și 73/12170) – la Leu Hm (la tren 12836). În zilele de 19 și 20.02.2026 trenul 73 SE ANULEAZĂ pe distanța Arad-Craiova-București Nord și va circula conform livret în relația Lokoshaza-Arad. În locul trenului 73 circulă tren 12170 în relația Caransebeș-Craiova. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Arad (de la tren 73) – la stația Caransebeș (la tren 12170).
Trenul 9004 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026 – 01.03.2026 în relația Roșiori Nord – București Nord.
Trenul 9002 SE ANULEAZĂ în perioada 17.02.2026 – 01.03.2026 în relația Roșiori Nord – București Nord.
Trenul 11611 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026 – 01.03.2026 pe distanța Leu Hm- Craiova și va circula conform livret pe distanța București Nord – Leu Hm. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm- la stația Craiova.
Trenul 11613 și Trenul 11615 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 pe distanța Leu Hm – Craiova și vor circula conform livret în relația București Nord – Leu Hm. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la Leu Hm – la stația Craiova.
Trenul 11612 și Trenul 11614 SE ANULEAZĂ în perioada 17.02.2026-01.03.2026 pe distanța Craiova-Leu și vor circula conform livret pe distanța Leu – București Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova – la Leu Hm.
Trenul 11616 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 pe distanța Craiova-Leu și va circula conform livret pe distanța Leu-București Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova – la Leu Hm.
Trenul 11501 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 în relația București Nord-Arad. În locul trenului 11501 CIRCULĂ tren 14301 în relația București Nord-Caracal-Piatra Olt-Craiova-Orșova-Timișoara Nord-Arad.
Trenul 11500 SE ANULEAZĂ în perioada 16-28.02.2026 în relația Arad-București Nord. În locul trenului 11500 CIRCULĂ tren 14300 în relația Arad-Timișoara Nord-Curtici-Craiova-Piatra Olt-Caracal – București Nord.
Trenul 9011 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 pe distanța Leu-Craiova și va circula pe distanța Roșiori Nord-Leu.În zilele de 21 și 28.02.2025 trenul 9011 SE ANULEAZĂ pe distanța Roșiori Nord-Leu. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Leu – la stația Craiova
Trenul 9381 SE ANULEAZĂ în perioada 17.02.2026-01.03.2026 pe distanța Leu-Craiova și va circula pe distanța Roșiori Nord-Leu. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Leu – la stația Craiova
Trenul 9386 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 în relația Craiova-Roșiori Nord. În perioada 16.02.2026-01.03.2026 (fără zilele de sâmbătă) în locul trenului 9386 CIRCULĂ tren 13286 în relația Leu-Roșiori Nord. Se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la stația Craiova – la stația Leu.
Trenul 9016 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 pe distanța Craiova -Roșiori Nord.
Trenul 9013 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 pe distanța Roșiori Nord-Craiova.
Trenul 9014 SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026 pe distanța Craiova- Roșiori Nord.
Trenul 9391 în relația Caracal–Craiova SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026.
Trenul 9392 în relația Craiova – Caracal SE ANULEAZĂ în perioada 16.02.2026-01.03.2026.






























Comentează