Trendul ascendent al digitalizării se va menţine în 2022, iar investiţii semnificative vor fi realizate atât pe zona de automatizare a proceselor repetitive, cât şi în furnizarea unei experienţe multi-level cu clienţii, estimează specialiştii în soluţii IT pentru afaceri, conform Agerpres.
Conform estimărilor Wizrom Software, publicate joi, fiecare companie va deveni, încetul cu încetul, un business software, iar în acest an industria mondială de software va atinge o cifră de afaceri de 536,24 miliarde de dolari.
În România, un raport al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), evidenţia faptul că sectorul IT a generat o producţie economică de 12,8 miliarde de euro, atingând pentru prima oară o pondere de 4% din PIB.
Potrivit experţilor, una dintre tendinţele anului 2022 va fi creşterea cererii pentru externalizarea serviciilor software. "Multe companii constată deja că le lipsesc resursele necesare pentru a ţine pasul cu nevoile industriei, mereu în schimbare. Din cauza dificultăţilor de a găsi specialişti IT talentaţi pe piaţa locală, companiile apelează la companii de dezvoltare de software personalizat din alte tari pentru a găsi specialiştii potriviţi", menţionează Wizrom Software.
În acest context, datele ANIS arată că industria de software şi IT a ajuns, anul trecut, în Top 5 angajatori din România, iar şapte din zece salariaţi lucrează în acest sector, respectiv între 130.000 şi 135.000 de angajaţi.
O altă tendinţă estimată pentru 2022 vizează zona de cloud computing, o soluţie utilizată de multe companii sau instituţii ale statului în ţări mai dezvoltate.
"Ne putem aştepta la o uriaşă tranziţie către tehnologia cloud în nenumărate industrii, business-uri sau organizaţii din întreaga lume. Multe companii prefera să lucreze cu aplicaţii şi sisteme în cloud datorită stocării şi mentenanţei mai facile, dar şi pentru că uşurează mult munca de la distanţă. Potrivit companiei de consultanţă Statista, se estimează că piaţa de cloud computing va depăşi cifra de 482 de miliarde de dolari anul viitor, la nivel global", explică specialiştii.
Totodată, comerţul electronic va continua să se dezvolte şi va creşte, potrivit Statista, cu până la 22% până în anul 2023, în timp ce soluţiile bazate pe Internet of Things (IoT) vor deveni importante în industrii precum serviciile de sănătate, logistică, sectorul public, ospitalitate, producţie etc.
În ceea ce priveşte, securitatea cibernetică, prognozele experţilor vorbesc despre faptul că valoarea costului atacurilor va creşte dramatic în următorii ani. "Atacatorii cibernetici operează cu tehnici din ce în ce mai sofisticate, iar măsurile tradiţionale nu mai sunt suficiente pentru a apăra companiile de atacurile ransomware. Drept urmare, e nevoie de noi strategii şi investiţii serioase pentru a moderniza sistemele şi pentru a anticipa acest pericol", susţin reprezentanţii Wizrom Software.
În domeniul Inteligenţei Artificiale (AI) se preconizează finanţări şi inovare în 2022, dar şi în anii următori.
Wizrom Software este unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori şi integratori de soluţii IT pentru afaceri din România. Compania dezvolta şi furnizează softuri ERP, HR, automatizări în vânzări, optimizări operaţionale şi Business Intelligence (BI). În 2020, Wizrom Software a raportat o cifră de afaceri de peste 28 milioane de lei şi un profit de 2,1 milioane de lei.
Trendul ascendent al digitalizării se va menţine în 2022, iar cererea pentru externalizarea serviciilor software va creşte
București
4°C
Articole Similare

1.765
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.765

2.228
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.228

33
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
33

104
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
104

53
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
53

115
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
115

84
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
84

421
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
421

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

132
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
132

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29














Comentează