Trei persoane au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident provocat de un şofer care nu a oprit la semnalele poliţiştilor, după ce aceştia l-au înregistrat circulând cu viteză foarte mare pe o stradă din municipiul Mediaş.
"În municipiul Mediaş, pe strada Gării, în timp ce acţionau pe linia prevenirii şi combaterii încălcării regimului legal de viteză, poliţiştii Biroului Rutier Mediaş au observat un autoturism care circula cu viteza de 105 km/h. S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a autoturismului în cauză, însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea. Poliţiştii medieşeni au urmărit autoturismul pe străzile Lucian Blaga, St. L. Roth, Unirii, Hermann Oberth şi Şoseaua Sibiului, unde conducătorul auto a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus", se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
Poliţiştii au constatat că la volanul autoturismului urmărit se afla un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Copşa Mică, din verificările efectuate rezultând că acesta nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La volanul celuilalt autoturism se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Mediaş.
"În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, precum şi a unui pasager din autoturismul condus de medieşean, un tânăr în vârstă de 17 ani, tot din Copşa Mică. Toţi trei au fost transportaţi la spital conştienţi", precizează reprezentanţii IPJ Sibiu.
Şoferul fugar este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influenţa alcoolului.
Trei răniţi într-un accident provocat de un şofer care nu a oprit la semnalele poliţiştilor
Explorează subiectul
Articole Similare

7
Cine este Bobby D: Biografie completă a susținătorului lui Călin Georgescu şi al propagandei pro-ruse
7

668
Scandal după reducerea pedepsei „antrenorului de genii”. Tatăl victimei: 'Să-şi dea demisia nea caisă ăla care mâine-poimâine o să ia pensii speciale'
668

28
Doi bătrâni au murit în urma unui incendiu care le-a cuprins gospodăria
28

2.268
Bărbat dispărut din septembrie, găsit mort sub pat, în propria locuință. Anchetă în Poliție privind modul în care a fost căutat
2.268

122
Condamnare pe viață în cazul crimei din Lipănești. Reacția Alinei Gorghiu după verdict
122

2.956
O nouă ”reușită” a lui Ilie Bolojan: Sunt probleme foarte mari cu bursele studenților din toate universitățile
2.956

3.424
Când se prescriu amenzile primite acasă: termenul-limită după care statul nu mai poate cere banii
3.424

56
Sărbătorile zilei din 12 februarie 2026
56

47
FOTO Arhimandritul Serafim Baciu s-a dus la Mănăstirea Xenofont și a pus la punct ultimele detalii legate de aducerea, la Mănăstirea Pantocrator, a Capului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
47

3.320
VIDEO Percheziții de amploare în București și Ilfov: Se intră puternic pe piața fructelor
3.320

4.359
Deținut spânzurat la Penitenciarul București-Jilava: Probleme pentru finul și nașa din conducere, anchetă la pușcărie
4.359

4.103
VIDEO Percheziții de mare amploare în 6 județe și în București: Rețea de firme care frauda statul cu facturi ”fantomă”
4.103

2.660
Spectacol rar întâlnit pe bolta cerească: 6 planete se aliniază, într-o adevărată paradă planetară
2.660

















Comentează