'Trebuie să mă întorc. Foarte important!': motivul pentru care Donald Trump părăsește de urgență summitul G7 din Canada

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 17-06-2025 05:41

Actualizat: 17-06-2025 08:41

Article thumbnail

Sursă foto: Casa Albă / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele Donald Trump a declarat luni că trebuie să se întoarcă la Washington mai devreme de la summitul G7 din Canada "cât de repede poate" pentru a gestiona situaţia actuală din Orientul Mijlociu, potrivit CNN. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Trump a făcut o ofertă pentru o încetare a focului între Israel şi Iran, a relatat şi Reuters, potrivit news.ro.

"Trebuie să mă întorc. Foarte important", a spus el, înainte de a gesticula către gazda G7, premierul canadian Mark Carney: "O gazdă grozavă. A făcut o treabă fantastică.

„Dar probabil că vedeţi ceea ce văd eu”, a continuat el. „Şi trebuie să mă întorc cât de repede pot”.

Asistenţii lui Trump au anunţat mai devreme că acesta va pleca luni seara, cu o zi mai devreme decât era planificat, pentru a se ocupa de chestiuni presante acasă.

„Trebuie să mă întorc mai devreme din motive evidente”, a spus Trump. "Ei înţeleg. Aceasta este o chestie importantă".

Părăsește G7 cu o zi mai devreme

content-image

Preşedintele american Donald Trump părăseşte summitul Grupului celor Şapte din Canada cu o zi mai devreme din cauza situaţiei din Orientul Mijlociu, a declarat luni Casa Albă, relatează şi Reuters.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Trump a făcut o ofertă pentru o încetare a focului între Israel şi Iran.

Trump a îndemnat anterior pe toată lumea să evacueze imediat Teheranul şi a reiterat faptul că Iranul ar fi trebuit să semneze un acord nuclear cu Statele Unite."S-au realizat multe, dar din cauza a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, preşedintele Trump va pleca în această seară după cina cu şefii de stat", a declarat secretarul de presă Karoline Leavitt pe X.

G7 s-a străduit să găsească unitatea cu privire la conflictele din Ucraina şi între Israel şi Iran, deoarece Trump şi-a exprimat în mod deschis sprijinul pentru preşedintele rus Vladimir Putin şi a impus tarife pentru mulţi dintre aliaţii prezenţi.

Un oficial american a declarat că Trump nu va semna un proiect de declaraţie prin care se solicită dezescaladarea conflictului Israel-Iran.

Totuşi, Macron a declarat că plecarea lui Trump a fost pozitivă, având în vedere obiectivul de a obţine o încetare a focului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri