Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 25,84 milioane de lei (5,42 milioane de euro) potrivit Agerpres.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile BRD - Groupe Societe Generale au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 6,51 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, cu 5,28 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom, cu 2,34 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Farmaceutica Remedia, care s-au apreciat cu 14,52%, Electroputere (+11,11%) şi Condmag (+5%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Ves SA (-14,71%), UAMT (- 7,41%) şi Altur (-5,19%).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,06%, la 10.000,18 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 0,07%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,10%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere uşoară de 0,01%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,11%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,37%.
Tranzacţii de aproape 26 de milioane de lei - BVB închide şedinţa pe verde
Explorează subiectul
Articole Similare

1.346
Cele mai sigure joburi din România: Domeniile în care inteligența artificială nu poate înlocui oamenii
1.346

459
Lockheed Martin a testat pe F-35 un sistem de identificare în luptă bazat pe inteligență artificială
459

2.667
VIDEO Ilie Bolojan bate cu pumnul în masă pe bugetul pe 2026: Ajutoare pentru pensionari, numai dacă există surse de finanțare
2.667

1.061
VIDEO Ilie Bolojan a dezvăluit misiunea pe care o are la Bruxelles în următoarele zile
1.061

1.839
UPDATE VIDEO Prima reacție a Guvernului după ce CES și CL a acuzat OUG-ul lui Bolojan că a încălcat Constituția
1.839

2.366
Aviz devastator: CES acuză OUG-ul lui Bolojan de încălcarea Constituției. Guvernul a adoptat-o oricum
2.366

1.178
VIDEO Alexandru Nazare, despre pachetul de relansare economică: România va fi mult mai bine echipată. Am fost în situații de dezechilibru bugetar
1.178

1.344
Ministerul Energiei, prima reacție după ce Lukoil a dat în judecată ANRM și Romgaz
1.344

3.855
VIDEO Sindicaliștii au mers la Guvern peste premier: „Ce face Bolojan ori e inconștiență, ori e trădare!” / „Este o ticăloşie ce faceţi, domnule Bolojan!” / Scandal cu Jandarmeria
3.855

46
Chiriţoiu: Crearea unei piețe energetice europene mai bine integrate, una dintre prioritățile mele
46

301
ANCOM avertizează: posibile amenzi pentru cei care vor să-și schimbe furnizorul de telefonie prin portarea numărului
301

10.939
Femeile de afaceri din România îi cer lui Ilie Bolojan introducerea unui green card pentru muncitorii străni: Vor să aducă acasă diaspora
10.939

4.581
Breaking | Consiliul Economic și Social dă aviz nefavorabil proiectului privind reforma administrației
4.581

















Comentează