Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi firma de avocatură Hausfeld prezintă, marţi, detalii despre acţiunea juridică demarată de companiile de transport rutier din România împotriva unui cartel de producători de camioane, care s-au înţeles asupra preţurilor, înţelegere descoperită şi amendată de Comisia Europeană potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al UNTRR, reprezentanţii transportatorilor şi avocaţii urmează să evalueze, în cadrul evenimentului, şansele pe care transportatorii rutieri le au de a recupera peste 500 de milioane de euro.
"În perioada 1997 - 2011, producătorii de camioane MAN, Daimler - Mercedes Benz, Volvo/ Renault, DAF, Iveco s-au înţeles asupra preţurilor, înţelegere descoperită şi amendată de Comisia Europeană. Firma de avocatură Hausfeld estimează că transportatorii rutieri din România sunt îndreptăţiţi să fie despăgubiţi cu 2,4 miliarde de lei (peste 500 de milioane de euro) de către producătorii de camioane, în condiţiile în care preţurile a 52.000 de camioane noi, achiziţionate în perioada respectivă de firmele de transport rutier româneşti, au fost afectate de înţelegerea neconcurenţială", precizează UNTRR într-un comunicat.
Transportatorii prezintă prima acţiune de masă din România de recuperare a daunelor provocate de o înţelegere anticoncurenţială amendată de CE
Explorează subiectul
Articole Similare

2
Prognoză uriașă: OpenAI ar urma să depășească 280 de miliarde de dolari venituri
2

13
Plan european pentru IMM-uri: Inițiativa lansată de Victor Negrescu
13

2.752
Din inima Europei, Dan Nica a răbufnit: "Mă deranjează. Iau foc. Plătim un preț nemeritat la energie electrică"
2.752

3.816
Trucul prin care poți obține bilete de avion mai ieftine: Ziua din săptămână cu cele mai ieftine zboruri
3.816

177
Canada ridică semne de întrebare față de noile reguli UE pentru pesticide
177

1.199
Undă verde cu rezerve de la Curtea Supremă: Partenerii SUA respiră precaut, companiile încă navighează în ape tulburi
1.199

55
Tinerii fermieri și provocarea PAC 2023–2027: Cum se calculează pragul de 40% al investițiilor. TVA inclus sau nu?
55

6.538
UE introduce restricții la plățile în numerar: Cum vor funcționa cumpărăturile în 2027
6.538

938
Facturi mai mici la gaze pentru români? Ce spune șeful ANRE despre noua plafonare
938

3.559
România pierde miliarde fără euro: cât plătesc românii în plus la rate și taxe și costul uriaș pentru că rămânem în afara zonei euro
3.559

719
Romprest acuză Primăria Sectorului 1 de 'denunțare unilaterală' a contractului de salubrizare
719

26
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
26

1.489
ANPC a amendat mii de firme în doar 5 zile. Nereguli grave descoperite în toată țara: mucegai, produse expirate și igienă precară
1.489

















Comentează