Fostul președinte al României, Traian Băsescu, reacționează la victoria zdrobitoare a PAS în Moldova.
Omenirea a inventat ceva mai puternic decât toate armele - votul, a transmis, luni, fostul preşedintele Traian Băsescu, în contextul alegerilor parlamentare care au avut loc în Republica Moldova, scrie Agerpres.
''O armă care nu ucide! 28 septembrie 2025, ziua în care un pâlc de urmaşi ai lui Ştefan cel Mare l-au învăţat pe Vladimir Putin că omenirea a inventat ceva mai puternic decât toate armele: VOTUL'', a scris pe Facebook, Traian Băsescu.
Pro-europenii de la Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) au obţinut peste 50% din voturi la alegerile parlamentare organizate duminică în Republica Moldova, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Luni dimineaţă, la ora 8:00, erau centralizate datele din 99,60% din totalul secţiilor de votare.
Băsescu a sfătuit PAS să se alieze cu partidul lui Ion Ceban
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat la Digi24 că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) poate câștiga alegerile din Moldova, dar trebuie să prevină o izolare dacă nu obține majoritatea.
Băsescu e de părere că rezultatul depinde de votul din diaspora și de mobilizarea electoratului, având în vedere că „cea mai mare pondere e a bătrânilor, tinerii au plecat”.
El estimează că PAS poate câștiga cu 50% sau 40%, dar fără majoritate va avea nevoie de alianțe.
Fostul șef de stat nu exclude formarea unui guvern de coaliție, dar consideră că „dificultatea e cu Partidul Comunist, o coabitare imposibilă".
În opinia lui Băsescu, Maia Sandu nu va fi pusă la colț, ci dimpotrivă „o să îi pună ea la colț”.
Referitor la Ivan Ceban, Băsescu a menționat că „nu îmi pare antieuropean, chiar dacă e supus unor sancțiuni din partea României".
El nu crede în varianta câștigării alegerilor de către blocul socialiștilor.


































Comentează